Tăriceanu: Contest organizarea unui referendum pe Justiţie în ziua cu alegerile europarlamentare

 

Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, lider al ALDE, a declarat sâmbătă, la Constanţa, că el contestă vehement organizarea unui eventual referendum pe Justiţie pe data de 26 mai, în aceeaşi zi cu alegerile europarlamentare.



"Curtea Constituţională a decretat că nu este neconstituţional, dar să ştiţi că sunt două aspecte. Unul este aspectul de constituţionalitate şi altul este aspectul politic de oportunitate. Deci, eu contest vehement oportunitatea organizării oricărui tip de referendum simultan cu alegeri locale, parlamentare, prezidenţiale, de orice fel, pentru că sensul alegerilor riscă să fie deturnat, distorsionat. Şi, din acest motiv, eu consider că nu este oportun. Din punct de vedere constituţional, da, e OK", a spus Tăriceanu, într-o conferinţă de presă, întrebat dacă este de acord cu organizarea unui posibil referendum pe Justiţie odată cu alegerile europarlamentare, conform Agerpres.

La rândul său, Daniel Barbu, candidat ALDE la alegerile pentru Parlamentul European, a afirmat că există o recomandare a Comisiei Europene de a nu se organiza şi un referendum pe 26 mai.

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

Comentarii existente

0 0
Vai si rusii,a inebunit pănă si pe Dl de la ora 11.o9 !
17 Mar 11:56
Dl Vasile,ce vreti sa aflati la referendum ,bre,ca de la Moscova m-ati lămurit ce vreti,va e frica sa nu îi bata rusii pe americani,lovind intâi Deveselu.Eu de aia intrebam,poporul ce zice de justitie,ca ce zice dl presedinte stim.Si UE.Dar cu procurorii ce aveti,de nu ii lasati sa aresteze si femei,sunteți misogin ?Apropo.coruptia s-a oprit la Dl Ponta si dl Orban,ca nu mai vada katiușa/e/?.Imi lipseste mult sefa de la DNA,de ai nu pune dl presedinte un titular !
Răspunde
0 0
Ce vreti sa intrebati poporul,de Cruduta sau de DNA ?
17 Mar 11:54
Dl Vasile,ce vreti sa aflati la referendum ,bre,ca de la Moscova m-ati lămurit ce vreti,va e frica sa nu îi bata rusii pe americani,lovind intâi Deveselu.Eu de aia intrebam,poporul ce zice de justitie,ca ce zice dl presedinte stim.Si UE.Dar cu procurorii ce aveti,de nu ii lasati sa aresteze si femei,sunteți misogin ?Apropo.coruptia s-a oprit la Dl Ponta si dl Orban,ca nu mai vada katiușa/e/?.Imi lipseste mult sefa de la DNA,de ai nu pune dl presedinte un titular !
Răspunde
0 0
Vasile
17 Mar 11:09
Dl. De la 05:54, iar nu aveti somn? Sau postati de pe un alt fus orar? Daca este asa, inseamna ca sunteti mai la est (la Moscova, de exemplu, era 06:54, o ora buna pentru ca tovarasii sa posteze). Strangeti numatul de semnaturi necesar si intrebati ce doriti!
Răspunde
0 0
Se poate fae si circ,de ce nu ?
17 Mar 05:54
Dl Vasile nici eu nu văd ca ar fi o problemă să intrebâm,la referendum,daca poate fi arestaă Laura Codrutza Khowshy ?Sau o intrebare generală :”Sunteți de acord ca procurorii să incalce constituția ?”Sau una si mai generală :„Poate instanta crea corupti sau numai DNA?”
Răspunde
0 0
Vasile
16 Mar 21:04
Si care e problema ta, Ginerica ? Care este deranjul?
Răspunde
Afișează mai multe comentarii
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?