Tăriceanu, căsătorit de 5 ori, despre impozitarea nunţilor: "Nu-mi place acest sistem de delaţiuni"

 

Preşedintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat, vineri, referitor la impozitarea nunţilor, că nu îi place ”sistemul acesta de delaţiune”. Obligaţia declarării veniturilor aparţine prestatorului de serviciu, a afirmat Tăriceanu, anunţă Mediafax.



“Eu am toată simpatia pentru toată lumea şi pentru tinerii căsătoriţi. Sistemul acesta de delaţiune, ca să îi spun aşa, nu îmi place. Obligaţia de fapt revine prestatorului de serviciu să îşi declare veniturile şi să îşi plătească impozitele, ca să fim foarte clari”, a declarat preşedintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, întrebat fiind dacă, în opinia sa, acţiunea ANAF cu formularele trimise tinerilor căsătoriţi respectă libertăţile şi independenţa.

Declaraţiile preşedintelui ALDE vin în contextul în care în spaţiul public au apărut informaţii potrivit cărora ANAF a început să trimită tinerilor căsătoriţi solicitări ca aceştia să declare ce relaţii economice au avut, în contextul căsătoriei civile şi religioase, cu persoanele fizice sau firmele care le-au furnizat servicii de fotografie, muzică pentru petrecere şi spaţiul.

Contactaţi de MEDIAFAX, nici reprezentanţii Ministerului Finanţelor şi nici cei ai ANAF nu au oferit un punct de vedere pe acest subiect, până la ora transmiterii ştirii.



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?