Tânăra din familia lui Daniel Cioabă care a dispărut plecase de acasă cu un tânăr

 
Tânăra din familia lui Daniel Cioabă care a dispărut plecase de acasă cu un tânăr
Tânăra din familia lui Daniel Cioabă care a dispărut plecase de acasă cu un tânăr

Poliţiştii sibieni au stabilit că verişoara autointitulatului rege al romilor, Daniel Cioabă, dată dispărută de familie luni, a plecat de bunăvoie cu un tânăr, ea refuzând să revină în familie şi fiind acum internată într-un centru de primire urgenţă.

Potrivit unui comunicat transmis, vineri, de către reprezentanţii Poliţiei Judeţene Sibiu, minora Manuela Luminiţa Cioabă, verişoara autointitulatului rege al romilor, Daniel Cioabă, însoţită de un tânăr şi avocata acestuia, s-au prezentat la Poliţie pentru a "clarifica situaţia creată ca urmare a mediatizării dispariţiei minorei de la domiciliu, precum şi în vederea eliminării suspiciunilor familiei referitoare la posibila lipsire de libertate a acesteia”.

"În urma audierii minorei dispărute şi a tânărului care o însoţea, audiere realizată în prezenţa apărătorilor familiei şi a reprezentanţilor Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sibiu, precum şi ca urmare a administrării altor probe, s-a stabilit fără echivoc faptul că dispariţia minorei a fost o plecare voluntară de la domiciliu şi că aceasta, în toată această perioadă, nu a fost lipsită de libertate în mod ilegal, şi nici nu a fost supusă unor forme de abuz fizic sau emoţional”, se arată în comunicat.

Potrivit sursei citate, tânăra a refuzat să se întoarcă la familie, fiind internată de reprezentanţii Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sibiu într-un centru de primire urgenţă.

Marţi, poliţiştii din Sibiu au început o anchetă după ce tânăra de 16 ani din familia autointitulatului rege al romilor, Daniel Cioabă, a dispărut de acasă, luni dimineaţă, fiind dată în urmărire naţională.

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
Comentarii existente
1 0
pfff
14 Feb 21:29
asa-i la ei...mare brinza ca a plecat aia cu unu
Răspunde
1 0
Dorin-Adrian Cristea
14 Feb 20:55
Da' stati odata locului! Aveti o foliala de nu poate omul sa discute cu voi.
Răspunde
0 -1
ronny
15 Feb 13:35
6 ...mai draga analfabetule ce este "FLIALA"... daca ai sarit si ai copiat la greu in scoala nu mai scrie aici comentari...sau esti de culoare mai tuciurie si atunci esti scuzabil pentru ca nu prea le aveti cu cartea ci cu ciordeala...
Afișează mai multe comentarii
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?