Tânăra cu o poveste de viață șocantă: medicii i-au zis că boala e doar în mintea ei!

 

O adolescentă în vârstă de 17 ani a ajuns în scaun cu rotile din cauza unei grave tulburări funcționale la nivel neurologic. Boala poartă numele de tulburare neurologică funcțională. Tânăra a ajuns la spital cu dureri mari de cap, dar medicii nu au tratat-o la timp. I-au spus că totul e doar în mintea ei. Acum, se deplasează în scaun cu rotile și are nevoie de îngrijire permanentă.



În 2017, pe când avea 15 ani, Georgia Carmichael a câștigat două medalii de aur la Cupa Mondială la caiac, competiție la care au participat sportivi sub 18 ani.

După acel eveniment, însă, a început să acuze dureri de cap cronice și oboselă timp de mai multe săptămâni. La doar șase săptămâni după competiție, tânăra s-a plâns că o doare capul, că se simte obosită și că o deranjează lumina puternică.

În doar câteva luni, s-a îmbolnăvit grav și a paralizat de la brâu în jos. Imediat ce a resimțit durerile, tânăra a crezut că sunt cauzate de un cucui pe care-l căpătase după o căzătură minoră în vestiar.

Ulterior, a descoperit că acel banal cucui i-a cauzat o formă gravă de tulburare neurologică.

De ce boală suferă, de fapt, tânăra?

Georgia a fost, în cele din urmă, diagnosticată cu tulburare neurologică funcțională, sau FND. Aceasta afectează sistemul nervos central-și, timp de decenii, medicii au crezut că totul este doar în imaginația pacientului.

Boala are legătură cu afecțiuni ale sistemului nervos central, iar în Marea Britanie, spre exemplu, afectează 250.000 de persoane. Tulburarea cauzează oboseală fizică și mentală, precum și dureri în corp, pierderea concentrării și probleme digestive. În România e cunoscut drept sindromul oboselii cronice.

Medicii nu au găsit încă o explicație, iar pacienții cu asemenea simptome au fost, de multe ori, diagnosticați cu depresie, stres sau o altă problemă de sănătate mintală, pentru că simptomele sunt similare.

Sindromul oboselii cronice afectează, fără îndoială, mulți oameni. Medicii spun că este o afecțiune medicală complexă, de lungă durată, caracterizată prin epuizare fizică și mentală, alături de alte simptome. Boala poate afecta atât adulții cât și copii, având o prevalență mai mare în rândul persoanelor de sex feminin.

Gravitatea simptomelor este de natură să limiteze capacitatea persoanei de a-și desfășura activitățile cotidiene, astfel încât calitatea vieții poate fi afectată sau compromisă.

Mecanismul și cauzele acestei afecțiuni sunt practic necunoscute. Din cauza lipsei unor criterii biologice de diagnostic, boala a fost și este încă trivializată atât în societate, dar și de către unii medici. Pacienților li se spune adesea că simptomele lor sunt închipuite și ajung adesea să fie stigmatizați și să trăiască în izolare socială.

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?