Șocant! Tânăr electrician în stare critică, după ce s-a prăbușit stâlpul cu el

 

Un tânăr în vârstă de 32 de ani, din Bistrița, electrician de meserie, se află în stare critică după ce a căzut de pe stâlp în timp ce efectua lucrări de reparaţii la reţeaua electrică din satul sângeorzan Cormaia.



La un moment dat, stâlpul s-a rupt și a căzut. Ancorat în centura de siguranţă, electricianul a urmat traiectoria stâlpului, astfel că omul a căzut de la o înălţime de peste 6 metri, potrivit observator.tv

La faţa locului au ajuns paramedicii SMURD Sângeorz-Băi. Cu dureri la respiraţie și traumatisme la torace și bazin, rănitului i-a fost acordat primul ajutor, după care ambulanţa l-a dus până la Ilva Mică, acolo unde a fost transportat în Terapia Intensivă Mobilă, cu destinaţia Spitalul Judeţean de Urgenţă din Bistriţa.

Poliţiștii și reprezentanţii Inspectoratului Teritorial de Muncă au demarat o anchetă.



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?