Tranzacție uriașă pe piața medicamentelor. Japonezii intră în forță în liga mare

 

Un gigant din Japonia, Takeda Pharmaceutical, intră în top 10 producători mondiali de medicamente.

Producătorul japonez de medicamente Takeda Pharmaceutical Co. a anunţat marţi că a ajuns la un acord pentru preluarea producătorului irlandez Shire Plc. pentru aproximativ 46 miliarde lire sterline (62 de miliarde de dolari), o tranzacţie care va propulsa grupul nipon în topul celor mai mari zece producători mondiali de medicamente, transmite Reuters.

După mai multe luni de abordări fără succes, Takeda a reuşit să obţină sprijinul Consiliului de administraţie al Shire după ce a majorat partea de numerar a ofertei sale.

Conform termenilor unui acord anunţat marţi, acţionarii Shire vor primi 30,33 dolari în numerar şi fie 0,839 noi acţiuni Takeda fie 1,678 ADS-uri Takeda pentru fiecare titlu pe care îl deţin, adică echivalentul a 48,17 lire sterline pe acţiune, scrie Agerpres. Acţionarii Shire ar urma să deţină aproximativ jumătate din grupul rezultat în urma fuziunii cu Takeda.

'Portofoliul complementar de produse al Shire precum şi angajaţii experimentaţi vor accelera transformarea noastră într-o companie mai puternică', a declarat directorul general de la Takeda, francezul Christophe Weber.

Dacă această tranzacţie se va finaliza cu succes, va fi cea mai mare achiziţie externă derulată vreodată de o companie japoneză şi totodată va propulsa Takeda pe poziţia a opta în topul marilor producători mondiali de medicamente, cu vânzări combinate de aproximativ 30 de miliarde de dolari, fiind pentru prima dată în istorie când o companie niponă va face parte din top 10.

Potrivit firmei de cercetare de piaţă KEN Pharma Brain în anul 2016 Takeda s-a plasat pe locul 17 în topul celor mai mari producători mondiali de medicamente, iar Shire a ocupat locul 22.

De asemenea, preluarea Shire de către Takeda va constitui cea mai importantă operaţiune de fuziuni şi achiziţii încheiată în industria farmaceutică mondială după 2000, potrivit Agerpres.

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?