Surpriză pentru polițiștii care caută un bărbat acuzat de ucidere

 

Surpriză pentru polițiștii care caută un un bărbat în vârstă de 48 de ani, din Morunglav, care şi-ar fi omorât iapa gestantă pentru că n-a mai putut să transporte o căruţă încărcată cu nisip, a notat realitateadeolt.net.

Gheorghe Petre, bărbatul în vârstă de 48 de ani, din Morunglav care duminică seara şi-a omorât iapa gestantă pentru că n-a mai putut să transporte o căruţă încărcată cu nisip de la râul Olteţ, în satul Govora din comuna Bobiceşti, este de negăsit de către poliţişti.

Oamenii legii încearcă să dea de bărbat pentru a-l audia, dar nu reușesc să îl găsească.

"A fost căutat pentru a fi audiat în dosarul în care este cercetat pentru omorârea animalelor cu intenţie. De câteva zile este plecat de la domiciliu, dar nu este dat în urmărire", a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, Alexandra Dicu.

Evenimentul pentru care Gheorghe Petre este cercetat s-a petrecut duminică seara, pe malul Olteţului. Martorii povestesc că este vorba de o iapă gestantă, căreia bărbatul i-a tăiat gâtul, pur şi simplu, atunci când nu a mai putut duce greutatea. Imaginile au fost postate pe Facebook, oamenii condamnând gestul acestuia, a notat realitateadeolt.net.

„Calul a fost omorât, duminică seara, pe malul Olteţului. Avea căruța cu nisip ud şi probabil ca nu mai putea trage din cauza greutății. Totul s-a petrecut în satul Govora, care aparține de comuna Bobiceşti”, povesteşte unul dintre martori.

Citește mai multe aici!

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?