Surpriza neplăcută din buget: autostrăzile vor fi sacrificate și în 2016

Autostrăzi fără bani
Autostrăzi fără bani
Autostrăzi fără bani Autostrăzi sacrificate

După un an 2015 dezastruos în materie de infrastructură rutieră, când România înaintează cu doar 13 km de autostrăzi, Guvernul Dacian Cioloș vine cu noi vești proaste. Ministerul Transporturilor va primi în 2016 cu un miliard de lei mai puţin, ceea ce înseamnă încă un an de așteptare la capitolul drumuri moderne.



Ministerul Transporturilor va primi în 2016 cu un miliard de lei mai puţin. Motivul: anul acesta nu a cheltuit toţi banii primiţi, transmite Realitatea TV.

Asta înseamnă că proiectele majore nu vor beneficia nici anul viitor de finanţarea necesară. Spre exemplu, Autostrada Sebeş-Turda ar avea nevoie de aproximativ un miliard de lei la anul, însă i s-au alocat mai puţin de 250 de milioane.

Bugetul destinat Transporturilor e mai mic decât cel executat în 2015 cu circa 7,6%, adică 11,9 miliarde lei, față de 12,8 miliarde lei. Din aceștia, circa 9,1 miliarde de lei sunt trecuți la capitolul "Investiții publice".

Noul proiect de buget confirmă însă, prin deficitul asumat de aproape 3% din PIB, că România va merge pe "scenariul pesimist" din Master Planul de Transport.

Potrivit acestui scenariu pesimist, până în 2020 pentru proiectele de infrastructură ne vom baza doar pe banii noștri de la buget și pe fondurile europene din care abia dacă se va reuși terminarea autostrăzii Sibiu-Pitești, a drumului expres spre Moldova și a celor câteva autostrăzi începute, dar neterminate.

"A scăzut (suma alocată pentru Transporturi - n.r.) în primul rând pe zona de fonduri... de fapt pe zona de cofinanțare pentru că nu au fost o mulțime de proiecte implementate așa cum au fost ele luate în considerare, dar avem alocări suplimentare, de exemplu, pentru Compania de Drumuri, de la 3 miliarde la 4,2 miliarde anul viitor", a explicat noul Ministru de Finanțe, Anca Dragu Paliu, faptul că bugetul Ministerului Transporturilor va fi unul mai sărac anul viitor.

Investițiile asumate în proiectul de buget destinat Transporturilor gravitează în jurul Master Planului de Transport, scrie Hotnews.ro.

Cu toate acestea, așa cum este asumat în proiectul bugetului, deficitul foarte mare (2,95% din PIB) va bloca practic implementarea variantei "optimiste" din Master Plan, cea în care pe segmentul rutier țara noastră ar fi putut realiza mult mai multe autostrăzi și drumuri expres până în 2020, arată sursa citată.

Acest lucru ar fi fost posibil dacă, în cazul unui deficit bugetar ținut în frâu, România ar fi accesat o așa numită "clauza de reforma structurală" prin care să obțină de la Comisia Europeană o derogare de deficit de 0,5% din PIB și care să-i permită să contracteze un umprumut de circa 7 miliarde de euro prin care să cofinanteze, la pachet cu fondurile europene, toate proiectele propuse.

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?