Summitul G 7 cu tensiuni în Canada. La ce se aşteaptă liderii politici

 
Summitul G 7 cu tensiuni în Canada. La ce se aşteaptă liderii politici 
Summitul G 7 cu tensiuni în Canada. La ce se aşteaptă liderii politici 

Angela Merkel a avertizat că se aşteaptă la „controverse“ în cursul summitului G7. 



Summitul G7 va avea loc vineri şi sâmbătă în Canada. Previziunile făcute pe liderii politici nu sunt tocmai roz, anunţându-se discuţii cu scandal după ultimele decizii ale lui Trump.

Preşedintele SUA va fi probabil singur împotriva celorlalţi lideri mondiali. Într-un context marcat de numeroase neînţelegeri între Washington şi partenerii săi, cancelarul german Angela Merkel a avertizat că se aşteaptă la „controverse“ în cursul summitului G7, prevăzut să aibă loc vineri şi sâmbătă în Canada.

„Avem o problemă serioasă cu acordurile multilaterale şi din acest motiv ne vom confrunta cu controverse“, a declarat Merkel, citată de AFP. Cancelarul german a enumerat punctele de disensiune între Statele Unite şi partenerii europeni, menţionând comerţul internaţional, protecţia climei şi politicile de dezvoltare. Potrivit AFP, şefa Guvernului german va profita de summitul din Canada pentru a discuta cu noul premier italian Giuseppe Conte şi cu preşedintele francez Emmanuel Macron. Şi liderul de la Paris a declarat că se aşteaptă la negocieri „complicate“ în Canada. Totodată, cancelarul german a apreciat că s-ar putea să nu existe un comunicat la finalul reuniunii G7, aşa cum s-a întâmplat acum un an la Taormina, în Sicilia (Italia). Atunci, pe fondul retragerii din Acordul climatic de la Paris, Statele Unite au refuzat să semneze declaraţia finală.


Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?