Suedia elimină controalele de la granița cu Danemarca prevăzute pentru a reduce valul de migranți

 

După ce, în ianuarie 2016, Suedia a introdus un program sever de controale identitare sistematice la granița cu Danemaca, în vederea limitării debitului de migranți și refugiați care au pătruns pe întreg teritoriul Europei, guvernul suedez a anunțat marți că va renunța la aceste controale.

În același timp, guvernul a decis să consolideze mijloacele polițiștilor și vameșilor pentru supravegherea acestei frontiere, au precizat într-o conferință de presă la Stockholm ministrul de interne, Anders Ygeman, și ministrul pentru infrastructură, Anna Johansson.

"Avem nevoie de control la granițele Suediei pentru a putea menține securitatea", a precizat guvernul într-un comunicat.

"Trebuie să compensăm eliminarea verificărilor de identitate printr-o consolidare permanentă a altor tipuri de controale la frontieră", a subliniat executivul suedez.

Printre măsurile care vor fi luate pentru întărirea acestor controale se numără instalarea de camere de supraveghere și verificarea cu raze X a vehiculelor care traversează frontiera, a explicat guvernul.

Controalele de identitate asupra persoanelor din autocarele, trenurile și feriboturilor care vin din Danemarca au fost prelungite ultima dată cu trei luni în februarie și vor expira în această săptămână, urmând să nu mai fie extinse, relatează și site-ul thelocal.se.

Navetiștii din regiunea aglomerată Öresund, unde multe persoane călătoresc pentru muncă între Malmö și Copenhaga, s-au plâns de faptul că aceste controale de identitate le afectau programul.

Peste 160.000 de persoane au cerut azil în Suedia în 2015, punând o presiune foarte mare asupra capacităților țării de a asigura hrană și cazare pentru nou-veniți, cei mai mulți din Siria.

După introducerea controalelor de identitate, numărul solicitanților de azil a scăzut semnificativ, cu circa 80%, de la 10.000 pe săptămână la mai puțin de 500 pe săptămână în prezent, anunță Agerpres



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?