SUA, noi sancțiuni împotriva Rusiei

Secretarul american al Trezoreriei, Steven Mnuchin, a afirmat marţi că Statele Unite urmează să adopte în curând sancţiuni suplimentare împotriva Rusiei, relatează AFP.



"În viitorul apropiat, vom aplica sancţiuni suplimentare", a afirmat ministrul american de finanţe în faţa unei comisii a Senatului.

"Va fi peste câteva luni, poate într-o lună, vreau să fiu prudent cu acest angajament", a subliniat el, în contextul în care administraţia Trump a publicat recent o listă oficiali şi oameni de afaceri ruşi susceptibili de a fi sancţionaţi, pentru moment însă fără să ia măsuri.

Steven Mnuchin a dezminţit, totodată, că aceste sancţiuni vor fi "amânate sau ridicate". "Cred că este o apreciere incorectă a ceea ce am făcut (...) Viitoarele noastre sancţiuni se vor baza pe importantul volum de activitate realizat de comunitatea de informaţii", a adăugat el, în timp ce senatorii l-au întrebat de ce administraţia încă nu a acţionat.

Sancţiunile financiare intenţionează să pedepsească Moscova pentru presupusa ingerinţă în ultimele alegerile prezidenţiale din Statele Unite.

Trezoreria a publicat marţi o listă cu oficiali şi oameni de afaceri ruşi - în total, 210 persoane: 114 oficiali şi 96 oameni de afaceri - consideraţi ca făcând parte din cercul de persoane apropiate preşedintelui Vladimir Putin.

Pe această listă de şapte pagini, care nu declanşează impunerea de sancţiuni imediate, figurează toţi cei 22 de miniştri ai guvernului de la Moscova, între care premierul Dmitri Medvedev şi şeful diplomaţiei Serghei Lavrov, precum şi oligarhi ruşi cu averi de peste un miliard de dolari.

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?