Student bătut măr de colegul de apartament pentru că i-a folosit contul Netflix

 

Netflix naște monștri. Un bărbat și-a bătut colegul de apartament până l-a băgat în spital pentru că i-a folosit fără să-i ceară voie contul de Netflix.



Când locuiești cu chirie, trebuie să faci unele compromisuri și să fii deschis la unele concesii atunci când ai un coleg de apartament pe care nu-l cunoști prea bine. De asemenea, trebuie ca fiecare să respecte anumite reguli. Când nu se întâmplă așa, situația poate escalada în conflicte foarte violente.

Cine s-ar fi gândit însă că tocmai contul de Netflix poate deveni Mărul Discordiei?

Bătut până la spitalizare pentru că s-a uitat la serial fără colegul de apartament

În luna noiembrie a anului trecut, australianul Henry Travis Nichols a acționat necugetat după ce și-a revărsat toată furia pe noul său coleg de apartament, un student cu origini hispanice. Motivul care ar fi declanșat conflictul violent a fost unul cât se poate de banal, dar unul dintr-un lung șir de alte fapte care i-au pus nervii lui Nichols la grea încercare.

Într-una din zilele lunii noiembrie ale anului trecut, când Nichols s-a întors acasă, a observat (pe computer sau pe Tv, nu este precizat) un serial pus pe pauză. Și-a dat seama că cineva i-a folosit contul de Netflix și nu avea cine altcineva în afară de colegul său de apartament, cu toate că i-a zis de mai multe ori să n-o mai facă.

Nichols l-a lovit puternic cu pumnii și i-a provocat contuzii la cap și i-a rupt și câteva coaste. Studentul a stat două zile în spital sub supraveghere medicală, dar acesta l-a dat în judecată pe australian.

Netflix a fost doar un pretext

Nichols și-a angajat și avocat, iar în fața instanței, acesta a argumentat că bătaia pe care i-a dat-o tânărului student a venit ca o răbufnire. Australianul era furios de mult timp pe colegul de apartament că îi fura mâncarea și dădea petreceri în repetate rânduri în casă, cu toate că i s-a interzis să facă asta.

De ce ținea Nichols atât de mult la mâncarea din frigider? Se pare că el avea un anumit regim alimentar pentru că se antrena la sala de forță, dar mai lua și câte o „gustare” de heroină, iar asta i-a complicat situația în fața Justiției.

Nichols a fost condamnat la 18 luni de închisoare cu suspendare și a fost obligat să-i plătească victimei (care acum nu mai locuiește în apartamentul australianului) suma de 600 de dolari.



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?