Dumincă, vremea va deveni în general frumoasă, iar regimul termic va fi caracterizat de valori în jurul celor normale în prima decadă de aprilie, cu maxime ce se vor încadra între 13 şi 22 de grade. Mai ales în prima partea zilei, vor mai fi înnorări temporare în majoritatea zonelor, dar numai izolat va mai ploua slab în regiunile vestice. Vântul va sufla moderat în sudul şi în estul teritoriului, cu intensificări locale, de 45...55 km/h, în Muntenia, sudul Moldovei şi Dobrogea.
Vremea duminică în Bucureşti
Regimul termic va fi caracterizat de valori în jurul celor normale pentru prima decada a lunii aprilie. Vor fi înnorări temporare, iar vântul va avea uşoare intensificari, cu viteze de 40...45 km/h. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 20 de grade.
Vremea duminică la munte
Cerul va avea înnorări temporare şi izolat vor fi ploi slabe de scurtă durată. Vântul va sufla slab şi moderat, cu uşoare intensificări îndeosebi noaptea în Munţii Banatului. Valorile termice nu vor avea variaţii semnificative faţa de intervalul precedent.
Vremea luni şi marţi
Luni, vremea va fi în general frumoasă, iar în regiunile intracarpatice va deveni caldă. Temperaturile maxime se vor încadra între 17 și 23 de grade, mai scăzute pe litoral unde se vor înregistra între 12 și 15 grade. Cerul va fi variabil spre senin, cu unele înnorări și posibil ceață în primele ore ale zilei. Vântul va avea intensificări temporare în sudul Banatului, inclusiv zona montană aferentă, dar și pe litoral.
În Bucureşti, vremea va fi în general frumoasă, iar valorile termice se vor menține în jurul celor obișnuite pentru această perioadă din an. 8...9 grade dimineata si in jur de 20 de grade la amiaza. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla moderat.
Marţi, vremea va fi caldă, în special în regiunile intracarpatice și se va menține predominant frumoasă. Pe parcursul zilei, cerul va fi mai mult senin, vântul va avea unele intensificări în Banat, iar temperaturile maxime se vor încadra între 18 și 26 de grade, valori mai mici urmând a se înregistra în zona litoralului, unde vor fi 11...14 grade. Cele mai mari valori vor fi in vestul si centrul tarii, 26 de grade la Alba Iulia.
În Bucuresti, vremea va fi frumoasă și se va încălzi ușor, 6...7 grade dimineata si 21...22 de grade la amiaza. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab până la moderat.