În alte 17 judeţe din sudul Banatului, Oltenia, Muntenia, centrul şi sudul Moldovei şi în partea continentală a Dobrogei este cod galben, iar maximele vor ajunge la 35 - 37 de grade. Meteorologii spun că după-amiază vremea devine instabilă în special în centrul şi nord-estul ţării, precum şi în zonele de munte, unde se aşteaptă ploi însoţite de tunete, fulgere şi chiar căderi de grindină. Mâine, ploile de vară ar putea să mai răcorescă puţin şi sudul, centrul şi estul ţării.
Potrivit ANM, pe 30 iulie, valul de căldură se va intensifica în regiunile sudice şi estice, unde va fi instituit un cod galben. În sudul Banatului, Oltenia, Muntenia, centrul şi sudul Moldovei şi în partea continentală a Dobrogei, temperaturile maxime se vor situa frecvent între 35 şi 37 de grade, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi.
În judeţele Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Călăraşi şi Ilfov, inclusiv municipiul Bucureşti, se vor atinge temperaturi maxime de 38...39 de grade, iar joi, 30 iulie, izolat se vor înregistra valori în jurul a 40 de grade şi, pe arii extinse, disconfortul termic va fi deosebit de accentuat. În aceste zone se va institui cod portocaliu.
În după-amiaza zilei de joi, 30 iulie, instabilitatea atmosferică va fi accentuată, îndeosebi în centrul şi nord-estul ţării, precum şi în zonele de munte.