Şefi noi la ASF - deputatul PSD Leonardo Badea şi fostul soţ al Olguţei Vasilescu, VOTAŢI în comisii

Leonardo Badea, președintele comisiei de buget-finanțe a Camerei Deputaților, a fost votat pentru postul de președinte al Autorității de Supraveghere Financiară în comisiile reunite de buget-finanțe din Parlament. Pentru poziția de prim-vicepreședinte al instituției a fost votat Ovidiu Wlassopol, fostul soț al Liei Olguța Vasilescu, în prezent consilier al lui Mircea Ursache, membru în boardul ASF, scrie profit.ro.
Votat în comisii cu doar două abțineri, Badea a anunțat care vor fi prioritățile mandatului său: "Îmi propun menținerea stabilității sistemului. Vreau reguli noi, moderne, adecvate și ferme. Este nevoie de reglementare pentru a proteja consumatorul. Susținerea dezvoltării celor trei piețe este un alt obiectiv. Vrem să ne aliniem, de asemenea, la legislația europeană prin cele mai bune practici. Al cincilea obiectiv este să întărim credibilitatea și imaginea ASF. Nu în ultimul rând, vom merge pe o supraveghere bazată pe risc, vrem să fim proactivi."
De partea cealaltă, Wlassopol a fost în trecut jurnalist. În prezent este consilierul lui Mircea Ursache, vicepreședinte ASF, responsabil cu piața de capital. A cumulat o experiență de 10 ani în domeniul financiar, fiind consilier la CNVM și ASF în perioada 2007-2017, instituții în care a ajuns după ce a lucrat ca reporter la Pro TV.