Fondul asigurărilor sociale de sănătate, adică banii pe care îi plătim noi prin contribuții, lună de lună, sumele suplimentare care vin de la buget pe programele naționale de sănătate, taxa pe viciu, claw-back-ul la medicamentele generice, iată doar câteva din robinetele zdravene de alimentare din buget.
Astfel, suma totală care se rulează în sistemul de sănătate depășește cu mult cele 7 miliarde de euro vehiculate în spațiul public și care reflectă numai banii care vin din contribuțiile lunare. Vă las pe dumneavoastră să decideți dacă e mult sau puțin, în condițiile în care avem mai puțin de 10 spitale în toată țara, de stat și private la un loc, capabile să practice o medicină performantă, extrem de costisitoare peste tot în lume.
Nu ne îndoim însă că liberalii vor ști ce să facă, acum, cu banii din sistem, că doar au mai fost la guvernare și ne amintim cum au gestionat resursele.
Dar să revenim la negocierile pe buget, la claw-back și la spinoasele exporturi paralele, care lasă farmaciile goale. Apropo, în opinia mea, aceste exporturi nu numai că nu vor fi stopate, dar se vor intensifica, atâta vreme cât o parte din reprezentanții celor care le-au inițiat se află azi la guvernare.
În mod concret, industria farma cere suplimentarea bugetului sănătăţii cu cel puţin 300 de milioane de euro şi, concomitent, creşterea preţului la medicamente. Privatul și statul, la unison, cer majorări în decontarea serviciilor, în spitale și ambulatorii de specialitate.
Rețeta de șantaj e deja consacrată: nu se mai aduc medicamentele esențiale, se trimit la export stocurile existente și se declanșează o criză imediată, devastatoare.
Vă dați seama care ar fi consecințele politice în urma unui astfel de demers, cu prejudicii electorale pe termen extrem de lung, pe care nu și le asumă, lesne de înțeles din ce motive, niciun partid politic.
Realizați în ce situație de neconceput pentru orice contabil, chiar și cel mai neexperimentat din lume, ne aflăm? Avem un comerţ din bani publici de 2000 de milioane de euro, insuficient supravegheat desigur, iar pentru achizițiile publice în spitale (adică tot ce e necesar pentru a fi tratați bolnavii) sunt deconturi de 1% din PIB. Acesta este adevărul și de aici rezultă precaritatea condițiilor din spitalele publice.
Ministrul Costache și președinta Coja de la CNAS ar trebui să se axeze pe acest decalaj, dacă vor cu adevărat să schimbe lucrurile în bine, să-l repună pe pacient, cum au declarat, în centrul sistemului. Nu industria trebuie să ofere soluții, așa cum s-a întâmplat până acum, pentru că e normal să-și promoveze interesele pentru a-și mări profiturile, ci e nevoie ca statul să fie capabil să elaboreze, cu experți adevărați, politici de sănătate corecte, sustenabile. Abia apoi să înceapă negocierile: cu cărțile pe față, cu toți banii la vedere și fără concesii, la orice punct care ține de sănătatea națională.
Altfel, rămânem tot în cercul vicios al evidențelor de astăzi. Vedem cum se face sănătate scumpă, într-o țară cu sărăcie extremă. Categoric, în această realitate amară, pierd pacienții, se pierd
