După Georgia, în 2003, Ucraina în 2004 și 2014, și Kârgâzstan, în 2005, a venit rândul Armeniei să își schimbe liderul, în urma unor ample proteste de stradă.
Serj Sargsyan, care şi-a încheiat recent al doilea şi ultimul mandat de preşedinte, revenise la putere, fiind ales premier de către parlament într-o ţară în care, după o reformă constituţională, preşedintele exercită mai curând funcţii protocolare, în timp ce prim-ministrul dispune de puteri întărite.
Opoziţia a afirmat că această reformă a avut ca unic scop menţinerea la putere a lui Serj Sargsyan, un fost ofiţer al armatei care ocupa postul de preşedinte din 2008 şi care a mai fost premier în 2007-2008.
În cele din urmă, planul lui Sargsyan s-a prăbușit.
Premierul Armeniei a cedat și a demisionat, în urma revoltelor care au zguduit țara
Serj Sargsyan era de mai multă vreme lipsit de popularitate. Prima sa alegere în funcția de președinte a generat proteste reprimate violent. Cel puțin 10 oameni au murit atunci. În 2015, protestatarii au ieșit iarăși în stradă, pentru a se plânge de prețurile mari la electricitate.
Actualul val de manifestații era o reacție la situația proastă a țării, confruntată cu sărăcie și corupție.
De ani de zile, Rusia s-a uitat cu îngrijorare la revoltele care au avut loc în țările din jur, arătând cu degetul spre o intervenție a Vestului. Scenariul pare să se desfășoare chiar acum în Armenia, un aliat important al Rusiei în era post-sovietică.
”Îndepărtarea pașnică a unui politician care voia să rămână la putere pentru multă vreme este o lovitură pentru politica externă a Moscovei”, spune jurnalistul rus Konstantin von Eggert, citat de dw.com.
Acesta crede că Rusia a subestimat nivelul de nemulțumire al populației față de Sargsyan.
Deocamdată, reacțiile Moscovei au fost reținute, mesajul fiind acela că este vorba despre o ”chestiune internă a Armeniei”.
Deocamdată, viitorul Armeniei este neclar. Analiștii se așteaptă la negocieri lungi cu partidul aflat la putere, în condițiile în care protestatarii doresc alegeri anticipate.
Demisia premierului în urma presiunii publice este însă un pas clar spre viitoarea democratizare a țării.
