Primele antropoide sunt originare din Asia, nu din Africa

Friday, 10 July 2009, 16:32 Sursă: Le Figaro

Descoperirea unei noi fosile în Birmania demonstrează că cel mai vechi strămoş comun al maimuţei şi al omului nu este african, ci asiatic.
Adaugă părerea ta

Ipoteza originii asiatice a strămoşului comun al omului şi al maimuţei a fost avansată încă de acum 12 ani, de o echipă de cercetători ai Universităţii din Poitiers, din Franţa. Confirmarea a venit prin descoperirea unei noi fosile, care datează de 37 de milioane de ani.

Nu este vorba nici despre australopitecii Lucy sau Abel şi nici despre primii reprezentanţi ai genului Homo, care populau savana africană cu câteva milioane de ani în urmă. Ganlea megacanina, ale cărei resturi fosilizate au fost dezgropate în satul Ganle, din centrul Birmaniei, este o specie foarte primitivă, care a apărut chiar după separarea celor două mari linii de primate. Acestea sunt antropoidele, care regrupează maimuţa şi hominidele, şi prosimienii, reprezentaţi de lemurianul de Madagascar sau de lorisul de Malaezia.

Migraţia spre continentul negru

La sfârşitul anilor 1950, paleontologul american Elwyn Simons a scos la lumină în Egipt ceea ce se presupunea a fi resturile celui mai vechi strămoş comun al omului şi al maimuţei, aproximate a data de 31-37 de milioane de ani. De atunci, mult timp nu s-a mai căutat în altă parte.

Descoperirea, în 1997, în Birmania, a mai multor tipuri de antropoide primitive în depozite mai vechi decât cel din Africa, a spulberat ipoteza originii africane. Câţiva ani mai târziu, în China, a fost descoperit un alt antropoid, Eosimias sinensis, vechi de 45 de milioane de ani. Ultimele cercetări au lansat varianta unei migraţii a primelor antropoide din Asia spre continentul negru, în urmă cu aproximativ 40 de milioae de ani şi nu invers.  

În luna noiembrie a anului trecut, paleontologii au găsit mandibula foarte bine conservată a unui exemplar canin, numit Ganlea Megacanina. Dinţii foarte lungi şi puternic tociţi ai acestui primat, care cântărea doar trei kilograme, dovedesc că era capabil să spargă fructe tropicale cu coaja foarte dură, pentru a se hrăni cu seminţele. Este vorba de o formă rară de adaptare, care nu a fost observată la primatele prosimiene, de tipul lemurului, dar este caracteristică maimuţelor saki din America de Sud. 

Ganlea megacanina este, spun cercetătorii, dovada că primele antropoide sunt originare din Asia şi nu din Africa.