Parcul Văcăreşti ar putea trece în administrarea Primăriei Capitalei

Parcul natural Văcărești
Parcul natural Văcărești

Primarul general al Capitalei ar putea fi împuternicit să depună, în numele municipalităţii, dosarul de candidatură pentru preluarea în administrare a ariei naturale protejate Parcul Natural Văcăreşti. Un proiect în acest sens urmează să fie dezbătut în şedinţa de vineri a Consiliului General al Municipiului Bucureşti (CGMB). În prezent, parcul se află în administrarea Agenţiei Naţionale pentru Arii Naturale Protejate, instituţie publică centrală aflată în subordinea Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor.