Laurențiu Botin: Nemuritorii din funcții

Laurențiu Botin: Nemuritorii din funcții 
Laurențiu Botin: Nemuritorii din funcții 

După emisiunea de luni, mă sună unul din invitați să-mi spună că l-a sunat, prin interpuși, marele șef de la Statistică, cel despre care ai mei colegi au descoperit că știe să încaseze o sumă uriașă de bani în fiecare lună, prestând activități în comitete și comiții de parcă ziua ar avea 72 de ore. Interpușii fiind o fostă jurnalistă, așezată cuminte la comunicare la instituția cu pricina. Invitatul meu a fost sunat de fătucă cu intenția de a face rost de numărul meu de telefon, că cică să mă sune șeful să-mi explice cum pot reuși în viață. Că ce avem cu el, că e bun statistician și că de ce zicem pe un post național de banii pe care-i duce acasă omul. Că e deștept și liniștit.