Acum ați rămas fără panotaj, intrați, iubiților, în sfânta uitare. Adunăturile de pe fațadele blocurilor, de pe stâlpi sau te miri unde atârnate se mută acum în on-line. Nu puțini s-au întrebat cât a costat mascarada vizuală. Vă spun eu, milioane și milioane de euro la nivel național, în țara în care fudulia este egala prostiei. Candidații, aici e baiul, sunt un ghiveci în care s-a pus de-a valma și sare, și zahăr. Avem pedofili dovediți, condamnați penal, agramați, analfabeți funcțional, codobaturi, plăvani, infatuați, ticăloși, codoși, oameni care s-au aciuat pe lângă un partid și beneficiază de așezatul pe liste.
Trăiesc același sentiment din patru în patru ani. Acela de neputință, votul meu este unul atât de neimportant încât nici măcar nu-mi vine să-l irosesc. Ideea e că, de la an la an, văd cum clasa politică se subțiază intelectual, ticăloșii isteți s-au pus la adăpost și acum folosesc fraierii, cărătorii de olițe de noapte drept oameni de paie care să ajungă în funcții și să servească. Apoi vine blatul. Se vede cu ochiul liber. Se simte chiar. Actorii își rup cămășile de pe ei, pe la spate se dau în aceeași căruță de conveniență în ale bussinesului politic.
Sigur, voi avea o lună în care am să aud numai promisiuni cretine, de zici că s-a vărsat pocalul celest cu intenții bune, voi avea, probabil, invitați-candidați, actori de 2 lei care vor încerca să mascheze minciuna cu privirea sașie. Va fi de tot râsul, oamenii vor vota în lehamite, aceeași Mărie, pălărie nouă. De ce sunt atât de scârbit? Pentru că îi știu deja. Mulți sunt doar niște oportuniști puși pe căpătuială. Câțiva au mai rămas de partea bunului simț. Așadar începe, ea, campania electorală. Într-o Românie care are mari probleme. Dar nu contează, ne alegem, e mai bine să știm cine va fura praful de pe tobă. Căci, la ce vremuri vin, instituția furatului din banul public va ajunge să cerșească la poarta cimitirului.
