Diferența față de bugetul personal este că acumularea de datorii de către stat se face nu doar prin anticipări nerealiste a veniturilor și a plăților viitoare, ci și prin încărcarea frauduloasă a notei de plată curente. Pentru că - nu-i așa? - cine ia de la bugetul statului nu ia de la el din buzunar!
Aceeași mentalitate se regăsește și la cei care ar trebui să recupereze banii la buget, nu doar la cei care îl cheltuie nesăbuit. Raportul Curții de Conturi pe anul 2018, cu multe referiri și la 2019, oferă Guvernului actual un îndreptar despre ce ar trebui întreprins pentru o mai bună colectare a veniturilor.
În esență sunt două tipuri mari de forme prin care bugetul este afectat de "pasivitatea" controalelor ANAF: neîncasarea obligațiilor de plată constatate de auditori externi sau înregistrate în contabilitate și prejudiciile provocate prin fapte ilicite de către o persoană cu atribuţii în administrația patrimoniului public sau privat al statului.
Mai mult de jumătate din veniturile nerealizate ale statului sunt urmarea deficiențelor în procesul de administrare a veniturilor de către ANAF, care nu a investigat neconcordanțele existente în declarațiile fiscale ale contribuabililor, se arată în Raport. De asemenea, reprezentații ANAF nu au aplicat sau au aplicat parțial măsurile de executare silită în vederea recuperării creanțelor de la contribuabilii cu datorii la Bugetul general consolidat. Raportul subliniază că astfel de venituri potențiale se pierd ca rezultat al inacțiunii organelor fiscale.
Dintre prejudiciile constatate de Curtea de Conturi se pot enumera cele mai frecvente: angajarea, lichidarea, ordonarea și plata cheltuielilor bugetare cu nerespectarea prevederilor legale; stabilirea eronată a drepturilor salariale, inclusiv a sporurilor, premiilor și a altor drepturi acordate funcționarilor publici, personalului contractual, persoanelor cu funcții de conducere și personalului care ocupă funcții de demnitate publică; efectuarea de cheltuieli cu bunuri și servicii fictive vizând bunuri, lucrări, servicii nerecepționate în cantitatea facturată și plătită; lipsa sau luarea cu întârziere a măsurilor legale în vederea recuperării creanțelor bugetare.
Aparent nimic nou sub soare: infracțiuni precum sustragerea unor sume încasate în numerar prin nedepunerea acestora la casierie, prin falsificarea documentelor referitoare la sumele încasate, ștergerea datelor referitoare la încasarea impozitelor și taxelor locale din aplicația informatică, retragerea de sume în numerar din trezorerie pentru drepturi salariale și ajutoare sociale, mai mari decât cele achitate conform ștatelor de plată, însușirea în interes personal de fonduri publice din bugetele unor școli aflate în subordinea unităților administrativ-teritoriale, angajarea cheltuielilor fără existența creditelor bugetare, generând plata de penalități pentru neplata la timp a facturilor...
Și totuși, cum spuneam, acest raport poate fi considerat și un îndreptar. De aici trebuie pornit când iei în discuție restructurarea ANAF, digitalizarea și profesionalizarea instituției. Raportul menționat demonstrează, dacă mai era nevoie, că modalitatea de diminuare a deficitului bugetar, altfel decât prin tăierea listei de cheltuieli, a fost tot timpul la îndemâna guvernanților.
"Orice cheltuială (inutilă) poate duce la imposibilitatea de a face plăți vitale", afirmă premierul Orban. Dar la fel de adevărat este că și sumele neîncasate pot avea același efect.
Este mai ușor să tai (din pix) cheltuieli de 1 miliard euro, decât să aduci la Buget din colectare, aceeași sumă reprezentând 0,5% din PIB. Problemă nerezolvată de nimeni până acum din rațiuni electorale. Când veniturile bugetare reprezintă 26% din PIB față de 40% media europeană, iar creșterea economică riscă să fie anulată prin risipă, a te concentra exclusiv pe cheltuieli poate fi fatal.
