Finlandezii fac 1.000 de apartamente la intrarea în Bucureşti. Cel mai mic preţ este de 28.000 euro

Dacă vrei să locuieşti în ansamblul rezidenţial Scandinavia, chiar la intrarea în Bucureşti, poţi să îţi cumperi o locuinţă cu doar 28.000 euro.
Grupul finlandez Ahlstrom Capital, care a dezvoltat pe Şoseaua Alexandriei, la intrarea în oraşul Bragadiru, 11 blocuri în ansamblurile rezidenţiale Scandinavia şi Fortuna, intenţionează să înceapă şi o a doua etapă de dezvoltare a acestor proiecte, formată din 1.000 de apartamente, 230 de locuinţe urmând să fie livrate până la sfârşitul acestui an, scrie Ziarul Financiar.
Firma Premium Imobiliare, care se ocupă de vânzarea apartamentelor, afirmă că în primele trei luni ale anului a realizat vânzări de 3 milioane de euro în cadrul proiectului format din blocuri cu cinci şi şase etaje.
Preţurile apartamentelor pornesc de la 28.500 de euro pentru o garsonieră cu loc de parcare inclus, în timp ce apartamentele cu trei camere costă 58.900 de euro.