Coronavirus - România: 182854 de cazuri confirmate

Vezi mai multe detalii

Dosarul “Budeanu” duce la “băieții deștepți” din energie și la Gruparea Monaco

Wednesday, 07 October 2015, 18:03 Sursă: REALITATEA.NET

Surse judiciare au declarat, pentru Jurnaliștii.ro, că ancheta îl vizează și pe Radu Budeanu, patronul Cancan Media și unul dintre membrii Grupării Monaco, care știa că va fi căutat de DNA și a fugit din țară. Cel mai probabil, el va fi adus cu mandat. Aceleași surse judiciare susține că Bogdan Buzăianu , unul dintre “băiatul deștept” din energie, și Florin Walter ar putea fi vizați în dosarul lui Budeanu.

Florin Walter este acționatul majoritar al firmei de salubrizare Romprest. Acesta a fost dat în urmărire internațională în 20 mai și a a fost arestat în Emiratele Arabe Unite. Anterior, se zvonea că ar fi obţinut, în 13 iulie, drept de rezidenţă în Dubai, țară cu care România nu are semnat un acord de extrădare. Omul de afaceri era căutat din 15 mai, după ce instanţa a emis pe numele lui un mandat de arestare în lipsă, în urma unor alte percheziţii care au avut loc la sediul Romprest și la locuința sa la data de 6 mai.

Buzăianu – „băiatul deștept” din energie

Bogdan Buzăianu este un milionar care a reușit să facă profituri enorme prin contractele extrem de păguboase semnate pentru statul român reprezentat de Hidroelectrica, dar extrem de avantajoase pentru „băiatul deştept” din energie.

Contractul semnat în 14 ianuarie 2004 de Bogdan Buzăianu, ca reprezentant al Energy Holding, cu Hidroelectrica stabilea că preţul de livrare al megawat-ului să fie 23,74 dolari plus TVA, adică 76,5 lei plus TVA. Contractul a fost încheiat pe 13 ani, iar Buzăianu vindea lunar prin intermediul unei singure firme peste 20.000 de megawaţi, potrivit pressalert.ro.

Printre clienţii firmelor lui Buzăianu s-a aflat  şi AquaCaraş SA, societate a Consiliului Judeţean Caraş Severin condus de Sorin Frunzăverde, legat de Buzăianu prin intermediul fostului UCMR. AquaCaraş a semnat un contract cu Arelco Distribuţie SRL pentru furnizarea de energie de medie şi joasă tensiune, preţurile iniţiale pentru contractul derulat timp de un an din septembrie 2010 fiind de 272,15 lei pentru un megawat- oră pentru medie tensiune şi de 398,43 lei pentru joasă tensiune.

Cine sunt „băieţii deştepţi” din energie

„Băieţii deştepţi” din energie, cei care au reușit să faca milioane de euro din contracte păguboase se regăsesc în număr de zece. Iată topul, în funcție de cantitatea de energie cumpărată de la Hidroelectrica, în urma unui raport al Fondului Proprietatea făcut public anii anteriori

ALRO Slatina a cumpărat anul trecut cea mai mare cantitate de energie, 3.104.910,58 de MWh, pentru care a plătit 348.874.415,50 de lei, adică 112,36 lei/MWh. În spatele ALRO se află miliardarul rus Vitali Matsitski.

Energy Holding se află pe locul al doilea, cu o cantitate de 2.609.352,76 MWh, pentru care a plătit 313.122.330,44 de lei, adică 119, 99 lei/MWh. Acţionariatul acestei firme se împarte între Energy Holding (Cyprus) Limited, 5%, şi B.V. Marken Investment & Trading Mit, 95%. Surse din piaţă susţin că firma este deţinută în continuare de către Bogdan Buzăianu, un apropiat al fostului ministru al Economiei, Dan Ioan Popescu.

Alpiq RomEnergie (fost EHOL Distribution), care a achiziţionat 1.824.711,77 MWh, pentru care a plătit 218.354.877 de lei, adică 119,66 lei/MWh şi Alpiq RomIndustries, cu 1.576.984.58 MWh, pentru care a plătit 189.238.128,34 de lei, adică 119,99 de lei/MWh. Şi despre aceste două firme se spune că sunt controlate de către Bogdan Buzăianu.

Mittal Steel Galaţi a primit 1.737.600 MWh, pentru care a plătit 226.291.617 de lei, adică 130,23 de lei/MWh. Firma aparţine miliardarului indian Lakshmi Mittal.

EFT România a cumpărat 1.160.303, 96 MWh, pentru care a plătit 142.717.387,32 de lei, adică 123 de lei/MWh. Compania este controlată de concernul european EFT Group.

Euro-Pec a primit 401.192,05 MWh, pentru care a plătit 54.160.927,02 de lei, adică 135 de lei/MWh. Firma e deţinută de soţii Adrian Marcel şi Alina Comşa, apropiaţi ai deputatului PDL, Mircea Toader. Deputatul PDL a fost sunat ieri, dar a refuzat să comenteze.

Luxten a contractat 300.013,3 MWh, pentru care a plătit 40.501.794,83 de lei, adică 134,99 lei/MWh. Luxten e controlată de oamenii de afaceri Ionel Pepenică şi Claudiu Rădulescu. Firma a primit numeroase contracte de la primării şi instituţii conduse de PDL.

Elsid Titu a cumpărat 178.333,99 MWh, pentru care a plătit 18.368.400,97 de lei, adică 103 lei/MWh. Această firmă este controlată de oamenii de afaceri Mihai Tufan şi Mihai Anastasescu, prin societatea Metaleuroest.

Electrocarbon, 140.963,64 MWh, pentru care a plătit 14.519.255,33 de lei, adică 103 lei/MWh. Şi această firmă este controlată de către Mihai Tufan şi Mihai Anastasescu.

Cine este Radu Budeanu

Radu Budeanu este mogulul media care a lansat tabloidul Cancan. Acesta face parte și din exclusivista „grupare Monaco“, o grupare afaceristo-politică ce există de câțiva ani și în care se mai regăsesc, printre alții, Ion Țiriac, Dragoș Dobrescu, Puiu Popoviciu, Adrian Videanu, Elan Schwartzenberg, Nicolae Dumitru (zis Niro),  Bobby Păunescu și Elena Udrea.

În urmă cu zece ani, Radu Budeanu prelua ziarul Averea, pe atunci o publicație cu profil financiar, pe care l-a transformat într-un tabloid și, un an mai târziu, i l-a vândut lui Dinu Patriciu (care rebranduia titlul în Click). În 2007, Radu Budeanu lansa cotidianul tabloid CanCan, care a rezistat în varianta tipărită până în august 2013 și care a avut un succes răsunător. În prezent, sub brandul Cancan sunt editate un site și o emisiune la România TV.

Anul trecut, în luna martie, Radu Budeanu împreună cu Dragoș Dobrescu (unul dintre liderii grupării Monaco) au cumpărat acţiunile pe care fondul de investiţii 3I Group PLC le deţinea la Compania Romprest Service, respectiv un pachet de 43,7% din titluri, reiese dintr-o decizie a Consiliului Concurenţei, instituţie care a avizat tranzacţia. Europrest Invest SRL, firmă prin care Dragoş Dobrescu a cumpărat acţiunile, are ca obiect principal de activitate colectarea deşeurilor, precum şi tratarea şi eliminarea lor, scrie flux24.ro. Radu Budeanu a intrat în acţionariatul Romprest prin intermediul Premium Management Team. Firma a fost înfiinţată în 2012, însă nu a înregistrat nicio activitate până în prezent.


Citeste totul despre:


Alte articole din: Ultimele Stiri
Alte articole din: Ultimele Stiri