Cercetătorii au analizat un roi de stele foarte vechi, denumit HP1, localizat la aproximativ 21.500 de ani lumină faţă de Terra, în nucleul galactic activ al Căii Lactee. Apelând la date obţinute cu ajutorul telescopului Gemini South din Chile şi al telescopului spaţial Hubble, cercetătorii au calculat că aceste stele au vârsta de aproximativ 12,8 miliarde de ani - fiind unele dintre cele mai vechi stele detectate vreodată în Calea Lactee dar şi în Univers.
"Sunt unele dintre cele mai vechi stele pe care le-am detectat", conform unuia dintre co-autorii studiului, Stefano Souza, cercetător la Universitatea din Sao Paulo, Brazilia.
Nucleul Căii Lactee, o regiune cu diametrul de 10.000 de ani lumină aflată în jurul găurii negre supermasive din centrul galaxiei noastre, Sagittarius A, ascunde unele dintre cele mai vechi stele din galaxie. Studii anterioare au încercat să demonstreze că stele foarte vechi se află în nucleul Căii Lactee, examinând atât roiul stelar HP1 cât şi alte roiuri din vecinătate. Stefano Souza şi colegii săi au analizat această problemă cu ajutorul unei noi tehnologii imagistice denumită optică adaptativă - o metodă care permite corectarea imaginilor din spaţiu în funcţiile de distorsiunile produse de atmosfera terestră.
Prin combinarea observaţiilor obţinute la rezoluţii foarte înalte (UHD) şi prin asocierea lor cu imagini preexistente, din arhiva telescopului Hubble, echipa a calculat distanţa de la Pământ până la cele mai obscure stele din roiul HP1, ascunse în norii de praf şi gaze cosmice din nucleul galactic. Distanţele exacte sunt necesare pentru a putea calcula strălucirea acestor stele. La rândul lor, intensitatea şi culoarea luminii emise de fiecare dintre aceste stele dezvăluie ce fel de stele sunt - spre exemplu dacă este vorba de o stea pitică sau de una gigantică şi dacă a produs în nucleul său de fuziune elemente chimice mai grele decât hidrogenul şi heliul.
Greutatea elementelor chimice produse de stele - denumită şi "metalicitate stelară" - reprezintă o informaţie crucială pentru astronomii care studiază vârsta stelelor. Cercetătorii bănuiesc că primele stele din Univers s-au aprins din nori primordiali de hidrogen gazos pur. Primii atomi de heliu din Univers au apărut în reacţiile de fuziune din nucleul acestor stele străvechi. Treptat, pe măsură ce mai multe stele s-au aprins, elemente cu masă moleculară din ce în ce mai mare (mai grele), cum ar fi carbon, fier etc, s-au format în nucleele stelelor aflate spre finalul vieţii şi apoi, prin explozii de tip supernovă au fost împrăştiate în Univers, proces care continuă şi în prezent.
Stelele care produc numeroase elemente chimice mai grele decât hidrogenul şi heliul sunt astfel considerate a fi relativ tinere raportat la vârsta Universului. Astfel, atunci când cercetătorii de la Observatorul Gemini au observat că stelele din roiul HP1 prezintă foarte puţine elemente grele, au ştiut că este vorba de un roi stelar cu o vechime deosebită.
Echipa a calculat că aceste stele s-au format, probabil, în primul miliard de ani de viaţă a Universului, având astfel în jur de 12,8 miliarde de ani vechime.
Roiul "HP1 este probabil parte a stelelor primordiale care au format nucleul galaxiei noastre" şi în jurul căruia s-au format apoi braţele galactice ale Căii Lactee (pe unul dintre aceste braţe aflându-se şi Sistemul Solar), conform coordonatorului acestui studiu, Leandro Kerber, de la Universitatea din Sao Paulo.
Faptul că în centrul Căii Lactee se ascund stele atât de vechi indică faptul că această regiune a galaxiei este ideală pentru a studia începuturile formaţiunii galactice din care face parte şi Sistemul Solar.
