Misiunea a fost un succes absolut și a intrat în istorie. Președintele american din acea perioadă, Richard Nixon, era însă pregătit cu un discurs și pentru eventualitatea sumbră în care misiunea ar fi eșuat iar Armstrong și Buzz Aldrin ar fi rămas blocați la suprafața Lunii în urma unor defecțiuni ale echipamentelor.
,,Soarta a vrut ca acești oameni care s-au dus pe Lună pentru a o explora în pace, să rămână pe Lună pentru a se odihni în pace'', începea discursul prezidențial. ,,Acești oameni curajoși, Neil Armstrong și Edward Aldrin, știu că nu mai au nicio șansă să fie salvați. Ei știu însă și că există speranță pentru omenire prin sacrificiul lor''.
În continuare discursul subliniază că soarta tragică a celor doi astronauți nu va reprezenta sfârșitul programului de explorare spațială și că, după identificarea și analizarea cauzelor eșecului, va fi organizată o nouă misiune cu obiectivul de a-i duce și de a-i aduce pe oameni de pe Lună în siguranță.
,,Pentru că fiecare om care va ridica privirea spre Lună în nopțile ce vor veni va ști că acolo sus, pe acea lume, există un loc care va aparține mereu umanității", se încheia discursul.
Acest discurs a fost scris de William Safire, care, după ce a părăsit Administrația americană, a avut o carieră proeminentă ca editorialist la The New York Times.