Șeful statului și doi foști demnitari au explicat, în contextul amenințării coronavirusului din China, de ce nu se poate ridica în România un spital în șase zile.
„Sunt proceduri total diferite, în China funcționează un sistem autocrat care dispune și execută, iar la noi funcționează un sistem democratic, cu reguli europene, se pregătește documentația, se fac licitațiile, se caută finanțările. La noi durează mai mult”, a spus Iohannis.
Și fostul ministru al Sănătății, Sorina Pintea a avut o explicație oarecum similară cu a președintelui, dar a pus și punctul pe I: ,,Nu este normal ca în 30 de ani să nu se fi construit niciun spital’’.
„Guvernul Chinez are în plus față de noi, totalitarismul. Acolo nu există achiziții publice, nu există SICAP-ul. Până la urmă aici ne împiedicăm(…). Noi suntem țară membră a Uniunii Europene și trebuie să respectăm niște reguli”, a spus Sorina Pintea.
Fostul premier Viorica Dăncilă crede că neputința României rezidă din faptul că nu suntem o putere financiară, precum China și că este mai ușor să construiești cu fonduri proprii, decât cu fonduri europene.
Fostul premier omite însă să spună de ce nu s-au construit șosele și spitale cu bani proprii. Omite pentru că, banii pentru investiții în infrastructură au fost folosiți de PSD pentru, printre altele, pe majorările de pensii și salarii.
Trei răspunsuri și o singură concluzie: este mai ușor să explici eșecul decât succesul. De ce? Pentru în cazul succesului nu este nevoie de nicio explicație. Întrebarea corectă, în opinia mea, este următoare: Ce se poate face în șase zile în România?
În materie de infrastructură, dar și în alte domenii vitale mai nimic. Șase zile este un record chiar și pentru chinezi, unde funcționează un sistem autocrat care dispune și execută în același timp. Dar să NU reușești în 30 de ani să ridici un spital, este scandalos, rușinos și de neacceptat.
Nu mai trebuie căutați vinovații. Toți suntem vinovați, într-o măsură mai mica sau mai mare, de dezastrul în care se află țara. Am fost cumva complici, prin nepăsare și individualism. Am acceptat să fim conduși de oameni cu o pregătire discutabilă și o moralitate îndoielnică, am preferat să emigrăm în masă și să rezistăm, indiferenți, la toate câte s-au întâmplat. Ne-am trezit din amorțeală abia după abuzurile ultimelor guverne PSD, dar și atunci am fost divizați.
Suntem unde ne este locul, adică destul de jos. Ne minunăm de recordurile Chinei, în condițiile în care noi nu am aspirat la niciun record și ne-am mulțumit cu tradiționalul ,, lasă că merge și așa’’.
