Este o frază prea optimistă față de situația reală. De fapt, achiziția este relativ marginală. LOT-ul polonez nu este deloc cea mai mare companie aeriană, fiind pe locul 19 în Europa, cu o flotă de 80 de avioane. De altfel, LOT are chiar în Polonia o cotă de piață mai mică decât două companii low-cost. Lufthansa, de exemplu, are 450 de avioane, iar Tarom doar 25.
La rândul ei, Condor este o companie germană de „mâna a doua” care provine din recentul faliment al tour-operatorului Thomas Cook.
Achiziția este practic periferică la nivel european, dar, în schimb, a stârnit mândria națională poloneză. Este, poate, doar o mică revanșă pentru anii 90, când cohorte de polonezi mergeau să lucreze în Germania și în Europa de Vest, fapt care a dat naștere unui adevărat fenomen denumit „instalatorul polonez”.
Desigur, dacă ne raportăm la România, achiziția Condor de către LOT pare o excelentă performanță. În sensul că Tarom, compania aeriană națională, se zbate de ani de zile într-o confuzie managerială care a dus la pierderi anuale repetate și la o lipsă cronică de performanță. Indiferent de managerul aflat în fruntea Tarom, compania nu a reușit să se redreseze, pierderile fiind tot mai mari.
Dar, nu este vorba doar despre industria aeronautică. În ultimii ani, s-au făcut multe comparații între economiile României și cea a Poloniei. De cele mai multe ori, Polonia este dată drept exemplu. Performanțele economiei poloneze sunt de netăgăduit și ele sunt puse, de multe ori, în contrapondere cu nereușitele din economia autohtonă.
Reușitele evidente ale Poloniei sunt: Bursa de valori, modelul de privatizare al companiilor de stat, atragerea de fonduri europene, aplicarea legii offset, producția agricolă primară sau procesată. Totul a culminat cu faptul că Polonia nu a a fost atinsă de criza începută în anii 2008-2009, nefiind afectată nici măcar de o ușoară recesiune.
Recent, economistul șef al Băncii Transilvania, Andrei Rădulescu, a realizat o analiză comparativă între Polonia și România. Astfel, Andrei Rădulescu pleacă de la realitatea că ambele state au făcut parte din așa-numitul bloc estic al fostelor țări socialiste. În anul 1989, ambele state erau la același nivel, din punctul de vedere al indicatorului PIB pe cap de locuitor. Dar, începând cu anul 1992, diferența de dezvoltare începe să se simtă.
Între anii 1991 și 2018, economia poloneză a crescut cu un ritm mediu anual de 4,2%, în timp ce România a avut o medie anuală de creștere de numai 3,3%. Rezultatul a fost că, în anul 2018, Polonia a ajuns la un nivel de 28.400 dolari pe locuitor, în timp ce România se afla la numai 23.500 dolari pe locuitor.
Explicațiile macroeconomice ale decalajului de dezvoltare țin de momentul începerii reformelor, mult mai rapid, după anul 1989, în Polonia în comparație cu România.
Apoi, în ultimii 30 de ani, Polonia a dezvoltat piața de capital prin care s-a făcut finanțarea economiei, a investit în sectorul de cercetare-dezvoltare (între anii 2011 și 2018 au fost alocate fonduri de 1% din PIB, de două ori mai mult decât în România), iar populația a avut o tendință ascendentă în Polonia față de scăderea din România.
Analiza economistului șef al Băncii Transilvania se încheie cu concluzia că, în pofida decalajului, economia românească are perspective de creștere și dezvoltare, iar obiectivul ar putea fi să fie convergența cu nivelul de dezvoltare polonez. Este adevărat. Doar că România, spre deosebire de Polonia, este o campioană a ratării momentelor favorabile.
