Astrologii prevestesc războaie, atentate şi catastrofe, după eclipsa de soare de miercuri din Asia

Monday, 20 July 2009, 09:59 Sursă: NewsIn

Autor: Realitatea.NET
Războaie, atentate, revolte sau catastrofe naturale, astrologii prezic ce-i mai rău după eclipsa totală de soare ce se va produce miercuri în Asia.

Cea mai lungă eclipsă totală de soare a secolului XXI este "un moment foarte periculos în Univers", avertizează Raj Kumar Sharma, astrolg din Bombay. "Dacă Soarele, stăpânul stelelor, este bolnav, atunci ceva grav se va întâmpla în lume", avertizează cel care a citit în astre în 2008 criza financiară mondială şi victoria lui Barack Obama.

Miercuri, o eclipsă "uriaşă" se va produce pentru câteva minute în China şi India, cele mai populate ţări ale lumii. În aceste două ţări asiatice, poveştile şi legendele despre acest fenomen astronomic spun că el este începutul unor lucruri bune, dar şi rele.

Sharma prezice "atentate comise pe teritoriul indian de grupul Jaish-e-Mohammad sau al-Qaida" şi o mare catastrofă naturală în Asia de Sud-Est". Astrologul mai spune că un lider politic indian ar putea fi asasinat, în timp ce armata americană va fi ameninţată în Afganistan, Orientul Mijlociu şi Europa.

Între Iran şi Occident, tensiunile militare vor duce la intervenţie militară americană începând din 9 septembrie. La această dată, "Saturn trece din constelaţia Leu în constelaţia Fecioară, iar, în ultimii 200 de ani, la fiecare intrare a lui Saturn în Fecioară a avut loc un război".

În cazul eclipsei, unii hinduşi cred că demonii Rahu şi Ketu "înghit" soarele, făcând hrana de nemâncat şi apa de nebăut. Indiencele gata să nască şi care au programat o cezariană pentru 22 iulie au amânat intervenţia. "Este vorba despre o credinţă profund înrădăcinată în societatea indiană. Cuplurile vor să facă tot ce se poate pentru ca micuţul să nu se nască în respectiva zi", a spus un medic.

În China, despre eclipse se spune că prevestesc catastrofe naturale sau moartea unui împărat. Aceste credinţe şi superstiţii nu au dispărut. Probabilitatea unor violenţe sau a unui război în timpul unei eclipse totale este de 95%, potrivit site-ului Baidu.com.

Adaugă părerea ta
Alte articole din: Ultimele Stiri