BIRT LA GRĂDINIŢĂ - La parter birt, la etaj grădiniţă
La parter birt, la etaj grădiniţă
La parter birt, la etaj grădiniţă. Zeci de copii din localitatea mureşeană Băgaciu, învaţă într-o clădire insalubră, în care îşi desfăşoară activitatea şi un magazin în care se servesc băuturi alcoolice. Ba mai mult, cei mici folosesc aceeaşi toaletă pe care o utilizează şi clienţii magazinului sătesc. Părinţii micuţilor sunt revoltaţi, însă autorităţile spun că nu au cum să rezolve problema. Potrivit legii, în şcoli şi grădiniţe este interzisă comercializarea băuturilor alcoolice, iar barurile trebuie amplasate la 500 de metri distanţă faţă de unităţile de învăţământ. La Băgaciu, se pare că legea nu are valoare. Prichindeii împart aceeaşi clădire cu birtul din sat şi se lovesc în pauze de clienţii barului, cu care trebuie să împartă acelaşi grup sanitar. Şi părinţii micuţilor sunt indignaţi de această situaţie. Primarul nu e deranjat de faptul că în clădirea grădiniţei se vând spirtoase şi tutun. Şi i-ar muta pe copii, dar nu are unde. Nici Inspectoratul Şcolar nu vede o rezolvare a situaţiei. Sunt prea multe şcoli în Mureş. Cum pentru problema de la Băgaciu nu are nimeni vreo rezolvare, cei mici vor continua să înveţe în aceleaşi condiţii. Cu acceptul autorităţilor.