Primăria a improvizat cateva sali de clasa în sala de sport a unei şcoli dar asta ii nemultumeste pe parintii copiilor. Grădiniţa trebuie eliberată în maxim o săptămână iar copiii îşi vor începe activitatea în noul spaţiu în data de 9 noiembrie, în prima zi de după vacanţă. Părinţii nu au de ales şi sunt nevoiţi să accepte spaţiul pus la dispoziţie de primărie. Dacă aceştia ar fi aflat de situaţie înaintea începerii anului şcolar ar fi putut să îşi înscrie copiii la alte grădiniţe din oraş. Părinţii sunt nemulţumiţi de noul spaţiu, aceştia susţin că toaletele nu sunt corespunzătoare pentru micuţi iar accesul este comun cu elevii mai mari din şcoală. În plus sălile de clasă sunt amenajate într-o sală de sport ca a fost compartimentată. Deşi lucrările de amenjare a noului spaţiu au început deja iar reprezentanţii primăriei susţin că vor fi terminate în decurs de o săptămână părinţii sunt sceptici şi nu cred că într-un timp atât de scurt vor fi finalizate. Primăria ar fi putut plăti chirie la noii proprietari însă a ales aceatsă soluţie pentru că spaţiul de la şcoala 7 era nefolosit.