O mică poveste. În plină investigaţie Ridzi, unul dintre şefii de partid se declară indignat de ştirile cumpărate la televiziuni pe bani publici. “Aşa nu se mai poate! Trebuie să facem ceva”, scrie el în sms.
Ce nu apărea în sms era faptul că omul respectiv era la curent cu banii pe care partidele, prin ministerele patronate sau prin alte autorităţi publice, îi varsă la televiziuni ca să cumpere bunăvoinţa staţiilor.
În urma dealului, partidele sau candidaţii nu primesc imunitate 100%, ci un soi de tratament moale, o frecţie cu pixeli calii, după care, la finalul ce nu se întrezăreşte niciodată, pentru că mereu mai apare o ocazie cînd trebuie să cotizezi, nu ştii dacă eşti mai sănătos sau îţi continui boala. Le sînt invitaţi anumiţi politicieni în emisiuni. Li se trec cu vederea unele declaraţii. În fond, partidele devin prizonierele banilor vărsaţi, fără să înţeleagă exact de ce o fac, mai degrabă din mimetismul panicat al lui “aşa procedează şi ăilalţii!”.
