Lucescu a venit de trei ori. Întîi la Corvinul şi la “naţională”, acum 30 de ani. A înţepat un oraş pe harta fotbalului şi a refăcut echipa României, cu totul, de la culoarea tricourilor şi pînă la rîndul pe care-l ocupau jucătorii la piesele de teatru unde bucureştenii îi întîlneau pe Boloni, Balaci şi Ştefănescu.
Apoi, înainte de Revoluţie, a muncit la Dinamo, unde a instruit o generaţie transformată imediat în aur prin abilitatea impresarilor care şi-au fondat supremaţia valabilă şi astăzi.
Peste încă 7 ani a poposit la Rapid şi, dintr-o dată, Grantul a început să conteze în lupta pentru supremaţie. “Vişinii” au dansat în tricourile de campioni, sub privirea plină de lacrimi a lui Mincea “Geamgiul”.
