Agenda pentru timpul liber: 2-8 noiembrie

Concertul Sandrei, premiera piesei "Sfârşit de partidă" la Teatrul Metropolis şi clasicul film "La Dolce Vita" proiectat la Cinemateca Union, se numără printre cele mai interesante repere din agenda culturală bucureşteană pentru săptămâna 2-8 noiembrie.
Marţi, pe 3 noiembrie, La Scena a prezentat premiera spectacolului "Teatru Sport", începând cu ora 19.30, bazat pe "TheatreSports", un concept în care spontaneitatea, improvizaţia actorilor şi imaginaţia publicului sunt ingredientele necesare pentru a crea spectacolul. Din distribuţia ineditului spectacol fac parte actorii Constantin Lupescu, Bogdan Dumitrescu, Doru Cătănescu, Claudiu Maier, Orlando Petriceanu, Gabriel Răuţă sau Ioana de Hillerin.
Miercuri, iubitorii filmelor vechi au putut merge la Cinemateca Union pentru a urmări clasicul "La Dolce Vita" (1960) regizat de Federico Fellini, cu Marcello Mastroianni şi Anita Ekberg în distribuţie. În "La Dolce Vita", aşa cum scria Jean-Louis Langier" în Cahiers du Cinema în anul apariţiei filmului, viaţa ne este înfăţişată cu obiectivitate, cu părţile sale urâte, cu ororile sale, dar şi cu frumuseţea sa. Biletele au avut preţul cuprins între 5 şi 10 lei.
Joi, 5 noiembrie, începând cu ora 19.00, Teatrul Metropolis a prezentat avanpremiera piesei "Sfârşit de partidă" de Samuel Beckett, în regia lui Alexandru Tocilescu. Spectacolul, cu Ion Besoiu, Irina Petrescu, Răzvan Vasilescu şi Mihai Constantin în distribuţie, ordonează lumea haotică prin limbajul beckettian transpus de viziunea regizorală, îi conferă forme şi proporţii şi îl defineşte pe om, singurul căruia îi permite să-şi găseasca un loc şi un înteles în acest univers a priori , golit de sens. Biletele au preţul de 21,2 lei.
Vineri, la Sala Palatului, începând cu ora 19.00, a concertat Sandra, regina muzicii disco a anilor '80. Concertul face parte din turneul de promovare al noului album al cântăreţei, "Back to live", lansat în luna martie. Prima melodie a Sandrei care a cunoscut succesul a fost "Maria Magdalena", iar vocea sa a fost folosită de fostul său soţ românul Michael Creţu, pentru proiectul Enigma. În concert au fost incluse şi melodii care au facut-o celebră în anii '80, precum "Maria Magdalena", "In the heat of the night", "Everlasting Love" sau "Hi Hi Hi", dar şi piese de pe cel mai nou album al său, inclusiv cel mai nou hit al cântăreţei, "The night is still young", un featuring cu Thomas Anders (Modern Talking). Biletele au avut preţuri cuprinse între 80 şi 250 de lei.
Sâmbătă, Festivalul de muzică de cameră SoNoRo 2009 a adus bucureştenilor concertul "Maeştri germani", începând cu ora 18.00, la Muzeul Naţional "George Enescu". Din program au făcut parte "Variaţiunile în fa minor, Hob.XVII:6 pentru pian" de Joseph Haydn, "Sonata op. 81a în Mi bemol major "Les Adieux" pentru pian" de Ludwig van Beethoven şi "Cvartet cu pian nr.1 în sol minor, op.25" de Johannes Brahms, în interpretarea violoncelistului David Cogen şi a bursierilor SoNoRo-Interferenţe 2009 Florin Mitrea, Mihai Ritivoiu, Aurelia Visovan, Rafael Butaru şi Mihai Cocea la pian, vioară şi violă. Intrarea a fost liberă.
Pe 8 noiembrie, în cadrul Festivalului Naţional de Teatru, pe scena Teatrului Odeon a fost prezentat, începând cu ora 18.00, spectacolul "Omul pernă" de Martin Mcdonagh, regizat de Radu Afrim, o producţie a Teatrului Maria Filotti din Brăila. Spectacolul are în distribuţie actorii Eugen Jebeleanu, Emilian Oprea, Liviu Pintileasa, Alin Florea, Mihaela Trofimov, Septimiu Stoica, Claudiu Urse, Valentin Burlacu, Georgiana Nedelcu, George Crinta, Eliya Turtoi şi Cosmin Cosma. Biletele au preţul cuprins între 15,9 şi 31,8 lei.