În liceu eram fascinată de limba italiană. Să tot fie vreo 14 ani de atunci. Îmi amintesc că am găsit la anticariat o carte de învăţare a limbii italiene şi am purces la treabă. Aveam normă în fiecare zi cât să învăţ şi nu de puţine ori o depăşeam, lucru ce nu mi s-a mai întâmplat cu vreo altă materie de studiu.
Mă uitam cu jind la show-urile Marei Venier şi-mi imaginam că într-o zi aş putea vorbi italiana la ea acasă, cu nonşalanţa şi gestica specifică italienilor. Îmi hrăneam imaginaţia cu poze, cu informaţii… am avut tot atunci două "tentative" să plec în vacanţă la Roma şi totuşi, nu s-a întâmplat.
Probabil că nu era încă timpul potrivit. A trebuit să văd între timp alte
capitale europene, minunate de altfel, să învăţ treptat cum să fiu un turist care odată ajuns la destinaţie, pentru prima dată, să găsească fiecare obiectiv aproape cu ochii închişi. Mi-am dezvoltat cu timpul "mania" ca înainte de a pleca într-un loc să mă informez despre toate obiectivele turistice, localizarea lor, modalitatea de a ajunge la ele, să ştiu toate preţurile şi orarele de intrare la muzee, toate staţiile de metrou şi tramvai şi, bineînţeles, toate străduţele cu magazine de unde se face cel mai plăcut shopping de vacanţă.
În vacanţă, am cea mai bună orientare în spaţiu, fapt ce nu mă caracterizează în viaţa de zi cu zi. Aşadar, sunt pregătită acum pentru
"caput mundi" – minunata Roma. O pot aborda cu motoarele turate la maxim, pot absorbi şi cea mai insesizabilă reminiscenţă de Imperiu Roman.
Aş începe de la origine, de la lupoaica cu Romulus şi Remus – întemeietorii Romei şi aş continua cu Pieta lui Michelangelo, una dintre cele mai frumoase opere de artă din lume şi Columna adusă tribut împaratului Traian (are 40 de metri înăltime şi este acoperită cu 2.500 de basoreliefuri ce slăvesc eroismul împaratului în războaiele cu dacii).
Par ţinte disparate, dar sunt imagini pe care le am puternic în minte, le regăseam obsesiv în cărţile de istorie sau de limba latină şi ani la rândul aveam regretul de a nu le fi văzut în realitate. Nu există cuvinte care să poată reda frumuseţea şi, atmosfera Romei. Este grandioasă, este fascinantă, este captivantă, este ameţitoare, este… arogantă… este inefabilă.
Are peste 1.500 de fântâni, e versatilă la fiecare colţ de piazza, te impresionează prin pilaştri, basoreliefuri, 7 coline, marmura excesivă, punere în scenă desăvârşită a istoriei…
Mi se pare incredibil să regăseşti în zilele noastre mărturia măreţiei unui Imperiu, să vezi atâta abundenţă de istorie, să atingi pietre peste care au trecut mii şi mii de ploi. Îmi plac şi casele cu etaj, puţin scorojite de vreme sau de indiferenţa boema a locatarilor, din balcoanele cărora atârnă deopotrivă muşcate şi rufe puse la uscat. M-aş perinda pe străduţe ascunse şi dacă întâmplător m-ar durea picioarele după kilometri de mers, m-aş aşeza pe treapta prăfuită a unei asemenea case, lângă două pisici leneşe, scăldate de soare.
Colosseum: Când îl vezi prima dată, cred că ar trebui să te transpui în atmosfera din timpul lui Vespasian – întemeietorul acestui impresionant amfiteatru care adăpostea 50.000 de spectatori – să dai ceasul cu secole în urmă, să auzi zgomote de săbii de gladiatori întretăindu-se, tropote de cai, uralele şi exaltarea spectatorilor, zgomot de trapă trasă pentru a intra animalele sălbatice…
Daca la început s-a numit Amfiteatrul Flavian (Vespasian fiind întemeietorul dinastiei Flaviilor), ulterior denumirea sa a devenit Colosseum (însemnând "de lângă colos"), nume preluat dupa Colosul lui Nero, statuie cu o înălţime de 37 metri. Se spune că atâta timp cât Colosseum-ul este în picioare şi Roma va dăinui.
O vacanţă la Roma trebuie încununată în mod solemn cu vizitarea Vaticanului ca loc de pelerinaj şi de reculegere. Grădiniţele luxuriante ale Vaticanului, Muzeul Vaticanului, renumitele fresce ale lui Michelangelo Buonarroti din Capela Sixtină, Basilica Sf. Petru – una dintre cele mai mari biserici din lume, cea mai mare dintre bazilicile papale din Roma şi centru al catolicismului.
Imaginaţi-vă cum e să intraţi în Capela Sixtină şi să cuprindeţi cu ochii tot efortul supraomenesc al lui Michelangelo de a picta timp de 4 ani, începând cu anul 1508, întregul plafon al Capelei Sixtine desăvârşind o mareaţă şi genială lucrare, în detalii perfecte, inimaginabile. Facerea lui Adam, păcatul originar… trebuie neapărat să descoperiţi în această labirintică lucrare momente cheie din istoria umanităţii transpuse artistic…
Nu trebuie trecute cu vederea şi momentele... profane – să mănânci pantagruelic într-o trattoria, să rămâi fără ultimii bani pe Via dei Babbuino sau Via Corso. În mintea mea am aruncat deja o monedă în Fontana di Trevi pentru că vreau să mă întorc la Roma.
De data aceasta, în realitate şi, bineînţeles, alături de soţul meu. Ci vediamo presto!
