Aveam nevoie. Într-o ţară în care guvernanţii visează crize care nu interesează pe nimeni, într-o ţară în care televiziunile se întorc la programe din anii ‘90, dar cu mitocăniile mileniului trei, în această ţară aveam nevoie de atitudinea, de energia şi de lupta celor de la Urziceni. Şi au venit! După ce-au marcat, nemţii s-au îmbolnăvit şi ei de estalgie, forma estică de nostalgie. Şi au crezut că totul e terminat. Dar echipa lui Petrescu a insistat aproape nebuneşte, serios, de cînd n-am văzut o posesie superioară a noastră în Champions League?, a alergat, a sperat şi a probat că nu e totul terminat.
Cătălin Tolontan: Respect, Unirea!
