Se dau următoarele: trei sute de mii de profesori cu salarii înjumătăţite peste noapte, un preşedinte şi un guvern ce încearcă să strângă cât mai mulţi bani la buget, trei federaţii sindicale care vorbesc aceeaşi limbă, dar în dialecte diferite,un ministru al Educaţiei care face echilibristică, gândindu-se la cât de tare doare căderea din funcţie, în cazul unui pas greşit şi vreo trei milioane de elevi buimăciţi de joaca celor mari. Să le luăm pe rând:
Ignoraţi în fiecare an ce se cheamă că nu e electoral, umiliţi, pentru că vin la şcoală cu tramvaiul, nu cu maşina nemţească a puştiului căruia îi predau şi sătui să înghită discursurile politicienilor la început de an şcolar, profesorii ameninţă (a câta oară?) cu greva generală. Omeneşte, n-ai cum să nu-i înţelegi. S-au trezit, peste noapte, că guvernul i-a pus la regim, în următoarele trei luni, luându-le, prin lege, toate sporurile. Sporuri care le asigură cam jumătate din venitul lunar.
