Coronavirus - România: 29223 de cazuri confirmate

Vezi mai multe detalii

Concertul Madonna: Mult praf, ore întregi de aşteptat în picioare, cozi interminabile la suc şi aglomeraţie mare - scrie presa

Thursday, 27 August 2009, 07:52 Sursă: REALITATEA.NET

Mult praf, ore întregi de aşteptat în picioare, cozi interminabile la suc şi la bere şi multă aglomeraţie, acesta par a fi lucrurile care i-au deranjat pe românii aflaţi în Parcul Izvor, miercuri seară.

Dezamăgire - acesta este cuvântul cheie care ar putea caracteriza mult-trâmbiţatul concert al divei pop. Praf ca la Ciorogârla, din cauza căruia nu puteai vedea la doi metri, sonorizare ca la căminul cultural şi bişniţari care încercau să vândă printre spectatori brelocuri şi jucării cu leduri. Mai mult, enervaţi de coregrafia cu tema gipsy, mai mulţi participanţi la concert au huiduit-o pe cântăreaţă. (...) "De auzit, se aude, dar aici în spate e gălăgie şi nu înţelegem nimic. Nici pe ecrane nu vedem, fiindcă sunt foarte mici. Am dat o grămadă de bani pe bilete, dar plecam, deoarece nu mai are sens să ne călcăm în picioare aici", au declarat, revoltaţi, câţiva fani ai divei pop, scrie CANCAN.

Ticsiţi în faţa scenei, printre copăceii de pe flancuri, dincolo de gardul care despărţea sectoarele, până dincolo de Dâmboviţa, amatorii de spectacol au suportat căldura, setea şi aglomeraţia, cerând cu aplauze, pe la ora 21.00, când DJ-ul Paul Oakenfold a terminat setul de încălzire, îndurare. Regina întârzia, în timp ce cozile la suc şi bere se lungeau nepermis, potrivit evz.ro

Înghesuiala, emoţiile şi hot-dog-ii comercializaţi în incinta Parcului Izvor şi-au pus amprenta pe mult aşteptatul concert al divei pop. Medicii nu s-au bucurat de show-ul incendiar de miercuri seară, ocupaţi fiind să împartă pastile de furazolidon fanilor care s-au stricat la stomac, potrivit click.ro.

Deşi organizarea evenimentului a lăsat de dorit, fanii prezenţi în Parcul Izvor, au fost impresionaţi de show-ul divei. 

Jurnalul.ro scrie că Madonna a făcut senzaţie la Bucureşti. Chiar dacă Madonna nu a impresionat din punct de vedere muzical sau vocal, coregrafia şi show-ul, în general, au fost absolut fabuloase.

Potrivit adevarul.ro, diva le-a oferit miercuri seară celor 60.000 de fani prezenţi în Parcul Izvor două ore de neuitat. Câţiva cârcotaşi au plecat înainte de finalul concertului. A cântat pentru "româncele frumoase", a vorbit despre discriminarea din România, a dansat cu ţiganii ruşi şi s-a sărutat cu o dansatoare. Madonna a fost la Bucureşti.


Citeste totul despre:

Vezi mai multe


Alte articole din: Ultimele Stiri
Alte articole din: Ultimele Stiri