Dacă preşedintele României ar fi fost Nicolae Manolescu şi această doamnă ar fi avut vreun interes, vă asigur că doamna Udrea s-ar fi transformat într-un excelent critic literar. Dacă şef de ţară ar ajunge Gigi Becali, doamna Udrea s-ar pricepe imediat, cu o delicateţe desăvârşită, să decupeze cojile de pe seminţe, să-l strunească pe Bănel, să mângâie oile. Doamna Udrea ştie cum şi cât să înveţe de la cei mai buni. Ca un cameleon perfect ia culoarea sălii în care intră, a banilor care îi trec prin mână, a omului de lângă ea. Nu face asta pentru a-i fi pe plac, ci doar dacă metamorfoza e necesară ca să mai urce o treaptă.
Doamna Udrea este la apogeul carierei sale. Nu cred că visează ca vreodată să câştige o înaltă funcţie publică în urma unui scrutin electoral, nu cred că miza ei e urna. Şi, precum cel de la care a furat însuşiri, nu îi pasă cine pierde puncte electorale în jurul ei. Îşi protejează imaginea doar pentru a rămâne acolo unde a ajuns. A atins perfecţiunea speciei din care face parte, are toţi spinii în dotare, toate alifiile necesare ca din vârful lanţului ei trofic să domnească peste bugete, partid, conturi personale. Are acoperire naţională şi internaţională, poşetele domniei sale stârnesc linii vestimentare obligatorii în arealul faunei dorobanţiere.
