Bacalaureat la trei discipline şi învăţământ obligatoriu de 13 clase sunt deocamdată cele mai îndrăzneţe mişcări cu care ministrul Andronescu îşi propune să scoată din anchilozare învăţământul românesc. Înainte de a spune simplist dacă aceste modificări sunt bune sau rele, ar trebui să ne răspundem unor întrebări esenţiale: cui foloseşte schimbarea?
Vor fi mai deştepţi copiii României, vor învăţa cu mai mare tragere de inimă? Înţeleg părinţii şi societatea românească faptul că este nevoie de modernitate sau acestora li se va părea că iarăşi se fac schimbări de dragul schimbării? Oricare ar fi răspunsul, pentru a vorbi cu adevărat despre transformarea fundamentală a şcolii româneşti, trebuie să acceptăm măcar două principii: de şcoală să se ocupe doar cei care se pricep şi înţeleg ce este aceea filosofie educaţională.
Doi: educaţia este domeniul care mănâncă fonduri uriaşe şi fără aceste fonduri nici cea mai neînsemnată schimbare nu poate avea loc. Tocmai pentru că de 20 de ani nu am ţinut cont de aceste două principii, n-am realizat nici transformarea educaţiei în România şi avem şi senzaţia că orice modificare e sortită din start eşecului.
