Sprijinirea Republicii Moldova a fost o prioritate în politica externă a României încă de după revoluţia din 1989. Dar mai sunt acum oare evenimentele din Republica Moldova o prioritate şi pentru români? Pe cine mai interesează de fapt în România ce se întâmplă dincolo de Prut? Ştirile despre Basarabia sunt tot mai puţin citite, cu excepţia celor despre Cleopatra Stratan sau Zdob şi Zdub, fireşte. A mai existat, poate, un interes limitat ca amploare şi durată în timpul protestelor din aprilie, când a atras atenţia cuvântul „revoluţie”.
Tinerii români nu mai acordă mai deloc atenţie evenimentelor din Republica Moldova. Unii, probabil, cu toată abrambureala din Educaţie, abia mai ştiu că România şi Republica Moldova au făcut parte cândva din unul şi acelaşi trup. „Ce atâta istorie?”, vorba Condoleezzei Rice atunci când încerca să „aline” Serbia pentru pierderea provinciei Kosovo.
Generaţia trecută de prima tinereţe gândeşte, în schimb, pragmatic: la ce ne-ar ajuta să ne unim cu fraţii de peste Prut? Doar o ţară încă şi mai înapoiată economic decât România, ce ne-ar trage înapoi. Un eventual aflux de forţă de muncă şi mai ieftină, ce riscă şi ea să devină o povară în contextul în care mii de imigranţi români sunt nevoiţi să se întoarcă din Occident. Românismul, dincolo şi dincoace de Prut, a rămas mai mult o vorbă pentru elite şi pentru nostalgici.
