Din anul 2000, de când şi-a încheiat mandatul dezonorat şi învins, când a ameninţat că nu mai candidează pentru că nu-l merită norodul, domnul Emil Constantinescu n-a construit nimic. De atunci nu încetează să dărâme, să spumege şi să lovească în mari segmente ale societăţii. A lansat o serie de atacuri la persoană împotriva acelor reprezentanţi ai societăţii civile, precum Stelian Tănase sau Dan Pavel, care au binevoit să-i critice cu argumente precise politica internă. I-a jignit pe intelectualii care l-au sprijinit pe domnul Traian Băsescu, suspendat în urma unei solidarităţi fără egal în istoria parlamentarismului autohton.
Cornel Ivanciuc: Ura adâncă de preşedinte
