Preşedintele Senatului se comportă ca un nomenclaturist educat în valorile vechii şcoli comuniste. Un demnitar este ales pe vecie. El se află în proprietatea statului. Statul este obligat să îi poarte de grijă. Una dintre cele mai importante obligaţii ale demnitarului faţă de stat este să-şi asume condiţia de cadru de serviciu şi să accepte cu o eroică resemnare posibilitatea ca statul să-l rotească, exact ca pe-un vultur semeţ pe deasupra palatelor puterii, dintr-o funcţie într-alta. Statul îl cuibăreşte pe demnitar în adăposturile sale ca nişte utere, destinate exclusiv fiilor săi cei descurcăreţi şi şmecheri. Pe Mircea Geoană statul îl culcă în paturile de puf ale nomenclaturii de 24 de ani. El a apucat să se laude într-o emisiune la radio cu condiţia de closar de lux la stat, la care nu vrea să renunţe nici când va ajunge preşedinte. Pentru măria sa, funcţia de preşedinte este o rotire din cea de şef al Senatului. Ca fost preşedinte, va căpăta de la stat pentru tot restul zilelor sale o bojdeucă de turtă dulce cu acoperişul din foaie de aur tivită cu perle, destinată şefilor de şefi, indiferent în ce funcţie îl va roti puterea, dupa ce îşi va fi isprăvit mandatul de întâi cetăţean al ţării. Geoană şi-a programat legăturile cu statul exact ca femeia care şi-a planificat sarcina.
