Câştigătorilor de duminica trecută nu pot decât să le urez succes. Pe de altă parte, nu pot să nu fiu melancolic şi neliniştit. Cred că, în mare, nici alegătorii, nici aleşii nu au reprezentări consistente despre realitatea instituţională şi politică pentru care şi-au dat votul. Ce ştiu românii despre Parlamentul European? Şi dacă s-au dus la urne, câtă informaţie orientativă s-au grăbit să adune? Au idee despre rosturile şi funcţionarea instituţiei pentru care şi-au ales reprezentanţii? Cu ce se vor ocupa învingătorii la Strasbourg, la Bruxelles, sau la Luxemburg? La ce trebuie ei să se priceapă?
Alegătorii au avut, mai curând, în minte alegerile de tip local: au ales partidul preferat, candidaţii socotiţi simpatici, portretele cu biografii parohiale. I-au ales şi gata. Restul nu mai e treaba electoratului. Tot ce se poate spera e ca parlamentarii noştri europeni să tragă spuza europeană pe turta strămoşească şi tot românul să prospere. Am ales jucători pentru un joc despre care nu ştim nimic. Dar candidaţii? Câţi dintre ei au avut şi au idei limpezi despre ce-i aşteaptă? Sunt sigur că mulţi (poate cu excepţia dlui Becali...) nu ştiu încă în ce constă „meseria” de parlamentar, sau, să zicem, ce diferenţă este între Consiliul European şi Consiliul Europei. Mulţi dintre ei au dificultăţi să se exprime în limba maternă, darmite în păsăreasca internaţională.
