VACANŢE PE CONTRE: CORT VS HOTEL. Spune-ne unde şi cum îţi petreci concediul!

Thursday, 28 May 2009, 07:05 Sursă: REALITATEA.NET

Săptămâna aceasta vrem să ne spui de ce la hotel sau de ce la cort. Ca să-ţi susţii punctul de vedere, pozele sunt binevenite.

Vacanţa la cort nu este neapărat mai ieftină decât una "între patru pereţi", doar că mulţi o preferă ca să poată "respira". Dacă n-aţi fost niciodată în vacanţă cu cortul, trebuie să ştiţi că aveţi nevoie şi de alte echipamente pentru a campa (saci de dormit, saltele, lanternă, aragaz de voiaj, măsuţă, scaune etc.).

În plus, deşi există 47 de campinguri autorizate de Ministerul Turismului, puţine dintre ele îndeplinesc standarde europene de cazare.

Mulţi dintre împătimiţii vacanţei la cort spun însă că aceste neajunsuri sunt minore pe lângă senzaţia de libertate pe care acest stil de vacanţă le-o oferă sau cu posibilitatea de a campa în mijlocul naturii sau de a vedea răsăritul de soare fără să te ridici din "pat".

De cealaltă parte a "baricadei" sunt cei care nici de dragul peisajului sau al răsăritului de soare nu vor să renunţe la un minim de confort cum ar fi un pat şi o baie în cameră sau apă caldă la duş.

Fanii vacanţei la hotel spun că îşi doresc concedii confortabile, fără griji, pentru că, doar aşa pot scăpa de stresul acumulat de-a lungul unui an de muncă.

Tu ce părere ai? Cu care dintre "tabere" ţii? Împărtăşeşte-ne opţiunea ta, trimite-ne fotografii sau povesteşte-ne întâmplări din vacanţa ta la cort sau la hotel.

Îţi reamintim că poţi fi premiat pentru cea mai interesantă şi mai argumentată pledoarie.

Vacanţa e dreptul tău! Zi-ne de vacanţă!

Alte articole din: Ultimele Stiri
Adaugă părerea ta
Alte articole din: Ultimele Stiri