Van Gogh este autorul celebrelor „Ghete ţărăneşti” care desemnau, spun unii critici, o realitate socială dură a acelor vremi, o clasă aflată în mizerie, asta dincolo de hermeneuticile rafinate. Andy Warhol este şi el autorul unor încălţări faimoase: „Diamond dust shoes”, o dezordine de pantofi de damă şi în acelaşi timp un indicator excelent al unor realităţi noi aduse de a doua jumătate a secolului XX.
Să ne gândim şi la nişte pantofi plini de semnificaţii din Muzeul Comunismului din Varşovia: o pereche de ghete pentru piciorul stâng, amintire a unui dar al lui Stalin pentru muncitorii polonezi. Am extras seria aceasta de exemple dintr-un eseu excelent al lui Boris Buden (antologat în „Genealogii ale postcomunismului”, apărută recent la Idea din Cluj), despre postcomunism şi anticomunism în Est. Buden încearcă să explice caracterul prefabricat, stereotip al acestor încălţări-fetiş. Un exemplu delicios vine şi din fosta Germanie democrată - într-un muzeu erau expuşi nişte pantofi roşii de damă „făcuţi pentru export”. Autorul observă ironic că acum cu toţii purtăm branduri de încălţări celebre fabricate, de asemenea, în altă parte, pentru export, de mână de lucru ieftină.
