Dacă aş scrie în acest articol că preşedintele Traian Băsescu şi-a construit o cabană pe Vârful Omu şi nu a trecut-o în declaraţia de avere, Agenţia Naţională de Integritate (ANI) ar demara o investigaţie. Şi, automat, şeful statului ar fi verificat de inspectorii de integritate. Dacă afirmaţia s-ar şi confirma, ANI ar sesiza Parchetul pentru infracţiunea de fals în declaraţii, cum a fost în cazul lui Gigi Becali. Dacă afirmaţia nu s-ar confirma, inspectorii ar întocmi un act constatator – ca în cazul lui Vasile Blaga – şi i-ar aduce la cunoştinţă preşedintelui faptul că a fost verificat şi că declaraţia sa de avere este în ordine. În principiu, acesta este tiparul după care funcţionează ANI, cel puţin în situaţia persoanelor publice şi a cazurilor celor mai mediatizate. Acelaşi lucru îl poate face însă, şi chiar îl face, şi parchetul, atunci când în presă apar informaţii referitoare la săvârşirea unor posibile infracţiuni. Iar falsul în declaraţii este o infracţiune. Practic, ANI face în momentul de faţă o muncă de secretariat pentru procurori sau un fel de revistă a presei. Inspectorii agenţiei, care ar fi trebuit să primească sporuri de cafea şi lectură, produc apoi hârtii oficiale cu care umflă stocul de dosare în lucru al Parchetului. Pentru această activitate, Executivul a alocat, în 2009, un buget de aproximativ 17.000 de RON.
Problema principală nu o reprezintă însă banii, ci faptul că ANI a intrat în al doilea an de activitate, dar motoarele acestei maşinării – care nu există în alte ţări europene – sunt turate pe loc.
Şi aceasta pentru că nu vedem nici un fel de rezultate. ANI seamănă din ce în ce mai mult cu DNA-ul, care – de ani de zile - îi anchetează pe marii corupţi, fără ca vreunul dintre ei să fie la închisoare sau să aibă o sentinţă definitivă de condamnare.
