Mulţi şi-au pus întrebarea care să fie substratul asaltului DNA împotriva DGIPI şi a omului de afaceri Puiu Popoviciu. Atac, pornit cu surle şi trâmbiţe, dar soldat cu un mare fas, pentru că probele nu i-au convins pe judecători să dea arestare. Cei mai mulţi s-au gândit la Traian Băsescu, care are toate butoanele de la DNA la îndemână. Dar Băsescu a luat public apărarea lui Popoviciu, iar apoi scandalul a luat o turnură periculoasă pentru el, afacerile rudelor sale fiind înşirate în toată presa, cu efecte negative greu de estimat în prag de alegeri. Aşa că nu ţine.
Logica evenimentelor aprinde însă o groaznică bănuială. Întregul scandal e opera unei răfuieli între DNA şi DGIPI. Primul - un parchet portocaliu, unicul dotat cu un serviciu ce poate asculta şi ordona filaje; iar al doilea cel mai temut serviciu al Internelor, aflat sub stăpanirea roşilor de la PSD. Doi miniştri PSD ai Internelor au căzut în două luni, când au încercat să pună şefi noi la DGIPI. Iar când al treilea a reuşit, alesul a fost săltat de pe stradă de procurori, şi dus la instanţă pentru arestare. Că nu s-a reuşit e dovada unui nou dosar făcut pentru spectacol. Un dosar forţat, prin trimiterea la înaintare a unui poliţist al DNA, cu microfoane lipite pe piele, care singur se bagă în seamă, provoca, agita acte din dosar în cel mai ordinar mod cu putinţă, doar-doar să smulgă o afirmaţie incriminatoare. N-a reuşit. Dar oare aşa se fac mai nou anchetele anticorupţie? Ca pe vremea comunistă, când se provocau oamenii să spună bancuri despre Ceauşescu, erau înregistraţi, iar apoi serviţi Securităţii spre mazilire?
