Orele scurse de la fatidicul meci cu Serbia seamănă cu România anului 1989. Noi trăiam pe întuneric, îngheţaţi şi nemâncaţi, iar Ceauşescu ne spunea că huzurim. Din "Scânteia" aflam despre noi recolte-record, iar TVR ne asigura că mai avem un pic până la fericirea generală.
Fotbalul actual trăieşte într-o schizofrenie similară celei din comunism. Noi vedem că naţionala e cufundată în haos, iar tot felul de caraghioşi o dau pe ghinion, pe arbitri şi pe adversari. Noi pătimim privind cum se mai duce o calificare, iar ei ne spun că Piţurcă e omul potrivit să ne ducă la Mondiale.
Adevărul e că Piţurcă ne mai poate duce doar la cazinou sau la barbut. Acolo e maestru. Trişează uluitor şi măsluieşte impecabil. Cere asul, vine asul. Cere 6-6, vine 6-6. Dacă mai scoate un zar, poate ajunge chiar la extaz: 6-6-6. Exact ca numărul maşinii pe care a adus-o din Germania pe numele lui Marica. Şi ca numărul de telefon pe care întâmplarea i l-a marcat cu numărul Satanei.
