Nu e prima dată când o idee genială ţâşneşte din cap de om, lovindu-se de ignoranţa publicului ca Albă ca Zăpada de tavanu din casa piticilor. S-o luăm de exemplu p’asta care l-a trăsnit pe Liviu Negoiţă, primarul tărâmului numărul 3 al Bucureştilor: vrea să facă 24 de fântâni arteziene în 24 de luni. Lumea a sărit cu hou! că ce ne trebe, că iar şmenuri, că nu v-a ajuns cu bordurile şi alte vorbe proaste. Bă, unu nu s-a gândit câtă inteligenţă s-a investit în acest proiect. Nici măcar autorul nu s-a prins, din moment ce prezintă artezienele astea ca pe simple repere publice. Adică doar „Veto! Ne vedem la ţâşnitoare”? Puţin, foarte puţin. Ia fiţi atenţi aci ce e de fapt o fântână arteziană.
Este o lucrare-monstru care dă de lucru după cum urmează: la târnăcopişti, excavatorişti (simpli şi buldo), fierari normali şi betono, instalatori, uzine de ţevi, fabrici de pompe, electricieni, apo-canalişti şi industria orizontală. Păi, credeţi că pentru răcoreală şi aer curat vrea Oprescu să le facă inclusiv în cimitire? Nu, domne, ca să dea pâine la vii. Nu se mai fac hidrocentrale, a picat proiectu cu Dâmboviţa maritimă? Nu-i nimica – facem arteziene, frăţioare.
